Clisma

Clisma

Clisma, clisma cu cafea

Beneficiile clismei au fost cunoscute din cele mai vechi timpuri, aceasta fiind o metodă curativă întâlnită frecvent încă din antichitate (la egipteni, sumerieni, babilonieni, indieni, şi greci), fiind recunoscut rolul acesteia în menţinerea tinereţii, vitalităţii şi a stării globale de sănătate.

 În prezent, deprecierea globală a stării de sănătate survine pe fondul unei alimentaţii tot mai sărace în fibre, în care predomină produsele de sinteză, prelucrate cu diverşi aditivi alimentari extrem de toxici. Pe termen scurt, efectul unei asemenea abordări a alimentaţiei este întârzierea tranzitului intestinal, fapt care duce la absorbţia toxinelor în organism, iar pe termen lung, repercusiunile acestui stil de viaţă sunt: scăderea imunităţii, obezitatea, cancerul. Numeroşi medici afirmă că 90% dintre îmbolnăviri se datorează unui colon intoxicat, iar statisticile arată că 1 din 20 locuitori din țările dezvoltate sunt afectați de cancer de colon, care este a doua cauză de deces prin cancer.

 Doar un corp curat poate să se regenereze, să se vindece şi să asimileze substanţele nutritive din alimente. Modul de curăţare a sedimentelor din intestine este la fel de important precum îmbunătăţirea calităţii, combinării şi ordinii în care mâncăm alimentele. În acest sens, clisma este o soluţie foarte eficientă şi practică de purificare, de regenerare şi de vindecare a corpului.

 

Cum se efectuează clisma?

 Clismele sunt spălăturile intestinului gros, care se realizează prin introducerea în intestin, pe cale rectală, a unui macerat de plante sau a apei cu argilă, determinându-se astfel destinderea mecanică a intestinului gros şi evacuarea reziduurilor de la acest nivel. Lichidul introdus astfel în colon, în cazul clismei, înmoaie materiile fecale, dizolvă crustele de pe pereţii intestinului şi ajută la eliminarea deşeurilor toxice din corp.

 Trusa completă pentru efectuarea clismei conţine: un recipient pentru apă, un tub lung din cauciuc şi o canulă cu robinet. Trusa pentru clismă poate fi procurată din farmacii. Efectuarea clismei este o procedură simplă, însă dacă nu este făcută corect, spălătura nu are efecte, devine neplacută şi poate crea dezechilibre în corp. De aceea este important să citiţi şi să urmaţi cu atenţie instrucţiunile de folosire ale trusei.

Trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

 - dacă presiunea apei este prea puternică, pot apărea dureri;

 - temperatura apei pentru clismă trebuie sa fie de 37 de grade. Dacă apa este prea rece, provoacă spasme abdominale, iar dacă este prea caldă, poate provoca arsuri;

 - dacă clisma v-a fost indicată ca metodă de detoxifiere alături de alte remedii, urmaţi întocmai instrucţiunile medicului care v-a prescris aceasta.

Indicaţiile şi beneficiile clismei

 La nivelul colonului se găsesc proiecţii nervoase şi energetice ale tuturor organelor şi glandelor principale din corp. Stagnarea deşeurilor la un anumit nivel al colonului va afecta organul ce-şi are proiecţia în acea zonă. Când organismul nu mai poate elimina în întregime resturile alimentare de pe pereţii tubului digestiv, acestea intră într-un proces de putrefacţie, devenind foarte toxice şi reintră în circulaţia organismului, rezultând astfel perturbarea unor procese vitale pentru organism, printre care în primul rând slăbirea sistemului imunitar.

Multe boli infecţioase şi inflamatorii, care aparent nu au nici o legatură cu toxinele pe care le-am acumulat în corp, ar putea fi evitate prin aceasta procedură purificatoare şi simplă, care este clisma.

Clisma efectuată corect poate vindeca : afecţiuni ale pielii, furuncule, acnee, afecţiuni ale sistemului digestiv, pietre la vezica biliară sau la rinichi, diabet, infecţii ale aparatului uro-genital, apendicită, faringită, laringită, amigdalită, gripă, bronşită, astm, paraziţi intestinali, stări de nevroză, oboseală cronică, astenie, tulburări de menstruaţie, constipaţie.

Beneficiile clismei

 - Întăreşte sistemul imunitar, regenerează organismul;

 - Ajută la vindecarea diferitelor afecţiuni sau tulburări existente în corp;

 - Îmbunătăţeşte circulaţia sanguină;

 - Ajută la eliminarea paraziţilor intestinali;

 - Ajută la reducerea alergiilor şi a stărilor de anxietate, combate astenia;

 - Combate efectele îmbătrânirii premature;

 - Curăţă pielea şi regenerează ţesuturile.

Contraindicaţiile clismei

 Clisma este contraindicată persoanelor care au suferit hemoragii sau intervenţii chirurgicale recente în zona colonului şi persoanelor care suferă de boli ale intestinului gros în faza acută. Cei foarte slabiţi vor evita efectuarea curei fără supraveghere medicală.