Beneficiile steviei pentru sănătate

Despre stevie – date generale

Beneficiile steviei pentru sănătate Stevia Rebaudiana Bertoni este o plantă perenă având un ridicat potențial îndulcitor. Această plantă, care provine dintr-un arbust cu frunze verzi aparținând familiei crizantemei, este originară din regiunile subtropicale și tropicale din America de Sud, America Centrală și Mexic, dar există diverse specii care se găsesc și în ținuturile de nord ale Americii, precum Arizona și Texas. Una dintre speciile cele mai cunoscute este Stevia rebaudiana, originară din America de Sud, care a fost cultivată pentru a fi folosită ca îndulcitor, dar și ca plantă medicinală, încă de acum 1500 ani, de către populațiile din Brazilia și Paraguay.

 În anul 1900, chimistul Ovidio Rebaudi a elaborat primul raport chimic despre această plantă, arătând că potențialul său ca îndulcitor era de până 300 - 400 de ori mai mare decât al zahărului, însă, spre deosebire de acesta, nu genera efecte nedorite asupra organismului.

 În prezent, stevia este considerat un îndulcitor natural care este o alternativă sănătoasă atât la zaharoză, cât și la alți îndulcitori sintetici. De asemenea, pe lângă aceste proprietăți, stevia mai are și alte utilizări medicinale. Să descoperim în acest articol beneficiile utilizării steviei în alimentație:

Informații nutriționale despre stevie

 Populațiile care locuiesc în Paraguay cunosc stevia sub denumirea de “kaa hee” (iarba dulce) și obișnuiesc să o folosească pentru a îndulci ceaiul tradițional mate. Cunoscând îndeaproape virtuțile acestei plante deosebite, locuitorii din această zonă consumă stevia și sub formă de ceai medicinal și ca tratament natural contra  obezității, a hipertensiunii, a arsurilor stomacale, pentru reducerea nivelului acidului uric și, inclusiv ca tonic cardiac.

 De asemenea, stevia este foarte folosită și în Japonia, unde s-au efectuat numeroase teste toxicologice care au arătat că stevia nu prezintă niciun risc pentru sănătate, fiind folosită ca îndulcitor natural.

 Denumită și “frunza de miere”, stevia este o sursă bună de proteine, fibre, fier, fosfor, calciu, potasiu, zinc, vitaminele A și C. În plus, consumul de stevia nu aduce organismului calorii, grăsimi saturate, zaharuri, colesterol sau carbohidrați.

 Atât Organizația Mondială a Sănătății (OMS), cât și Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), prin intermediul comitetului de experți al JECFA, au inclus suplimentele alimentare derivate din stevia pe lista alimentelor aditive non-genotoxice.

De ce este nociv zahărul alb?

 Zahărul alb provine din trestia de zahăr, care de altfel, are multe proprietăți benefice pentru sănătate. Totuși, deoarece este supus unui proces de rafinare, zahărul brut extras din această trestie își pierde toate proprietățile alimentare și se transformă într-un produs nociv pentru corp, determinând acumularea excesivă a grăsimilor. Din păcate, zahărul alb contribuie la deteriorarea sistemului nervos, „fură” calciul din oase și demineralizează în general întregul corp.

 Zahărul alb, așa cum se știe deja, dă dependență și provoacă multe probleme dentare, precum apariția cariilor, dar și fermentații în stomac în combinație cu unele alimente. Totodată, epidemia de obezitate este în mod direct relaționată cu consumul excesiv de zahăr (practic toate alimentele procesate conțin zahăr și fructoză ascunsă, inclusiv alimentele pentru copii, iar acesta este de asemenea un important factor determinant pentru epidemia de cancer. Zahărul cauzează de asemenea inflamația cronică, ceea ce crește implicit riscul de cancer. În medie, în Statele Unite o persoană consumă în jur de 350 calorii de zahăr pe zi, ceea ce este echivalent cu aproximativ 22 de lingurițe de zahăr, iar aceasta este o rețetă sigură pentru o sănătate deplorabilă și pentru predispoziția de a suferi de diabet, cancer și boli cardiace. Problema principală relaționată cu zahărul și fructoza procesată în particular, este faptul că ficatul are o capacitate foarte limitată de a-l metaboliza.

 Conform doctorului Robert Lustig, care a efectuat cercetări în acest domeniu, se pot utiliza aproximativ șase lingurițe de zahăr zilnic fără nicio problemă, cu condiția să se efectueze exerciții fizice susținute și dinamice. Problemele încep să apară însă atunci când o persoană consumă 22 de lingurițe zahăr zilnic și nu face efort sau exercițiu fizic pentru a arde acest exces.

 Una din modalitățile cele mai simple de a reduce în mod drastic consumul de zahăr și fructoză este de a trece la o alimentație bogată în produse integrale, neprocesate, deoarece majoritatea zahărului din alimentație provine din alimente procesate. Dacă doriți să reduceți consumul de zahăr, puteți încerca următoarele alternative:

 - reduceți cantitatea de zahăr pe care o adăugați în mâncăruri și/sau în băuturi;

 - folosiți extractul de stevie și mierea de albine în loc de zahăr și/sau îndulcitorii artificiali;

 - preferați fructele proaspete în locul celor din conserve (care au un adaos considerabil de zahăr);

 - folosiți unele condimente specifice în loc de zahăr pentru a adăuga un plus de savoare deserturilor.

 Îndulcitorii artificiali, precum aspartamul și sucraloza (Splenda) produc efecte nocive în corp, depozitând grăsime excesivă și crescând riscul de diabet, astfel încât, dacă doriți o sănătate optimă, cel mai indicat este să renunțați pentru totdeauna la aceștia.

Beneficiile steviei (cel mai bun înlocuitor al zahărului alb)

 Spre deosebire de ceilalți îndulcitori, stevia, fiind un îndulcitor natural, nu are efecte secundare și nici nu favorizează apariția cariilor. Capacitatea de îndulcire a steviei este de 35 până la 45 ori mai mare decât a zaharozei, care este componentul principal al zahărului alb. Alte beneficii importante ale steviei sunt următoarele:

 - Dat fiind faptul că organismul nu metabolizează glucoziții din frunzele de stevia, aceasta nu furnizează calorii;

 - Stevia este o bună alternativă pentru a fi inclusă în dietele de slăbire, deoarece pe lângă faptul că nu are calorii, poate fi folosită pentru îndulcirea băuturilor și a deserturilor. Folosit ca o alternativă sănătoasă la zahăr și în combinație cu exerciții fizice și o dietă echilibrată, acest îndulcitor natural poate fi foarte util pentru a pierde sau a controla excesul de kilograme;

 - Folosirea acestui îndulcitor natural reduce poftele alimentare și dorința excesivă de a consuma mai ales dulciuri, grăsimi, mâncare procesată, etc.;

 - Efectele steviei asupra hipotalamusului reglează starea de sațietate;

 - Stevia este o bună opțiune și pentru persoanele care suferă de diabet, deoarece nu afectează în mod negativ nivelele de zahăr din sânge. În plus, stevia reglează insulina, iar ca urmare, corpul depozitează mai puțină grăsime;

 - Stevia, spre deosebire de zahăr, nu favorizează proliferarea bacteriilor nesănătoase și a fungilor în corp;

 - Stevia reglează nivelele de glucoză din sânge și ajută la reducerea riscului de sindrom metabolic;

 În cadrul unui studiu recent, s-a constatat pe un lot de pacienți că după ce au utilizat exclusiv stevia ca îndulcitor timp de doi ani, s-a înregistrat în cazul acestora o scădere a hipertensiunii;

 Cercetătorii americani au descoperit că stevia este un bun diuretic natural, ajută la eliminarea retenției de lichide și totodată înlătură oboseala fizică și mentală;

 - Stevia se poate folosi pentru prepararea deserturilor, iar în cazul dulciurilor preparate la cuptor trebuie folosită cantitate mai mică, deoarece căldură face ca stevia să aibă un gust dulce mai intens;

 - Stevia nu are efecte secundare toxice pentru organism, cum au alți îndulcitori artificiali care se produc chimic, de exemplu aspartamul;

 - Stevia nu are efecte secundare potențial cancerigene;

 - Stevia nu contribuie la apariția cariilor precum zahărul.

Cum se consumă stevia?

 Extractul de stevia se găsește în magazinele naturiste și în unele farmacii sub formă de pulbere sau lichid. Pentru a o folosi, urmați instrucțiunile de dozare de pe produs. De exemplu, la prepararea deserturilor 1-3 picături de extract de stevia pot să îndulcească o cană de lichid.

 În prezent, au apărut în comerț, mai ales la raioanele cu produse dietetice, dulciuri (ciocolată, biscuiți, etc.) și băuturi îndulcite cu stevia. Acestea sunt în mod cert, mult mai sănătoase decât cele care conțin zahăr alb.

Efectele secundare ale consumului de stevie

 Din numeroasele cercetări efectuate pe această temă, a rezultat că stevia nu este riscantă pentru sănătate, mai ales dacă este folosită cu moderație. Se recomandă totuși, prudență în folosirea steviei de către femeile însărcinate sau cele care alăptează. De asemenea, stevia poate provoca reacții alergice la persoanele care sunt sensibile la plantele din familia crizantemei și a margaretei.

 Efectele secundare relaționate cu stevia includ grețuri, distensie abdominală și flatulență, la unele persoane sensibile la acest îndulcitor. De asemenea, s-a constatat că nivelele foarte ridicate de stevia în sânge pot scădea tensiunea arterială.