Alimente care îmbătrânesc prematur pielea

Scris de Dr. Luca Catalin

Care sunt cauzele îmbătrânirii pielii?

Alimente care îmbătrânesc prematur pielea

 Pielea îmbătrânește din cauza unor factori diverși, atât interni, cât și externi. Primii factori sunt relaționați cu genetica și nu pot fi controlați, în timp ce factorii externi precum expunerea la soare și alimentația se pot controla, deoarece sunt factori care afectează în mod direct elasticitatea și tonicitatea pielii, cauzând îmbătrânirea sa prematură și apariția ridurilor.

 Pentru a evita să arătăm cu câțiva ani mai în vârstă decât avem de fapt, este necesar să limităm consumul anumitor alimente și ingrediente care fac parte din alimentația noastră zilnică, fiind conștienți cât de mult contribuie acestea la îmbătrânirea pielii. Un exemplu clar în acest sens este alcoolul, deoarece această băutură cauzează deshidratarea organismului, provocând astfel, printre multe efecte nocive asupra sănătății și îmbătrânirea prematură a pielii.

 Vă prezint în acest articol o listă de alimente care contribuie la îmbătrânirea prematură a pielii, precum și câteva recomandări pentru a preîntâmpina efectele îmbătrânirii premature.

Lista alimentelor care îmbătrânesc pielea și care trebuie evitate

 Dulciurile: În această listă de alimente care contribuie la îmbătrânirea prematură a pielii, nu pot lipsi dulciurile, deoarece fiind bogate în zaharuri cauzează deteriorarea pielii, datorită procesului de glicare care distruge colagenul din piele. În plus, dulciurile deteriorează dantura, influențând direct aspectul celor care le consumă foarte frecvent, făcându-i să pară cu câțiva ani mai în vârstă.

 Carnea roșie: carnea roșie conține mulți radicali liberi care acționează asupra celulelor sănătoase pielii, determinând-o să nu poată genera glicogen. Tocmai de aceea se recomandă consumul alimentelor bogate în antioxidanți care contracarează acest efect al radicalilor liberi și să se opteze în loc de carne roșie pentru carnea de pui sau de curcan. De asemenea, de puține ori se acordă atenție consecințelor pe care carnea prăjită sau arsă le are asupra corpului și care provoacă apariția hidrocarburilor care distrug colagenul din piele, determinând îmbătrânirea sa. Un alt tip de carne care se recomandă să se evite este carnea procesată, deoarece conține conservanți precum sulfitul, compus care accelerează îmbătrânirea pielii.

 Băuturile energizante: aceste băuturi pot să ne facă să ne simțim mai bine dacă suntem obosiți sau epuizați, însă în timp acestea deteriorează dinții deoarece conțin anumiți acizi dăunători.

 Limonada cu zahăr: o băutură aparent inofensivă cum este limonada este în realitate foarte nocivă pentru dantură, din cauza conținutului său de zahăr și a acizilor pe care îi conține acest fruct citric.

 Băuturile și alimentele care conțin cafeină: cafeina deshidratează pielea, dându-i un aspect mai îmbătrânit și îngălbenește dantura. Se recomandă băuturile fără cafeină, cum este ceaiul rooibos, ceaiul de ghimbir, diverse shake-uri și smoothie-uri precum și sucurile de legume și fructe preparate în casă. Aceste variante sunt foarte sănătoase și contribuie la menținerea sănătății pielii.

 Grăsimile de tip trans: aceste grăsimi nesănătoase cresc riscul apariției bolilor cardiace și sunt dăunătoare pentru piele, cauzând inflamație și făcând ca pielea să fie mai vulnerabilă la razele solare care așa cum se știe, contribuie la îmbătrânirea prematură a pielii. Grăsimile de tip trans se găsesc în produsele de patiserie, uleiurile rafinate, aluatul de plăcintă sau de pizza din comerț, chiflele pentru hamburgeri, margarina și smântâna vegetală, ciocolata de tip instant, alimentele prăjite (gogoși, cartofi prăjiți, pui pane, etc.), snacksurile și produsele semi-preparate congelate. Se recomandă înlocuirea acestora cu produse preparate în casă din ingrediente sănătoase și cu cât mai multe legume și fructe proaspete.

 Margarina: în general, margarina se produce din uleiuri parțial hidrogenate, care sunt unele dintre grăsimile trans cele mai comune. Consumul de margarină este asociat de cu apariția bolilor cardiovasculare și poate accelera procesul de îmbătrânire al pielii. Se recomandă evitarea acestui aliment.

 Băuturile alcoolice: alcoolul cauzează inflamație în corp și stres asupra ficatului, contribuind atât la degradarea neuronilor, cât și la îmbătrânirea prematură a pielii. Se recomandă evitarea consumului de băuturi alcoolice. Se poate opta doar ocazional, pentru un pahar cu vin roșu care conține resveratrol, un antioxidant care inhibă înmulțirea celulelor bolnave în general şi contribuie la creșterea colesterolului bun (HDL).

 Sarea: se recomandă un consum minim de sare, deoarece sarea în exces poate cauza probleme circulatorii și vasculare, provocând de asemenea retenția de lichide și apariția celulitei. Un exces de sare afectează în mod direct sănătatea pielii datorită excesului de sodiu.

 Alimentele picante fac de asemenea parte din lista alimentelor care îmbătrânesc pielea, deoarece pot agrava unele afecțiuni ale pielii cum este rozaceea. În plus, alimentele picante consumate în timpul menopauzei provoacă apariția petelor pe piele, făcând-o să pară mai îmbătrânită.

 Alte alimente care contribuie la îmbătrânirea prematură a pielii sunt făina albă rafinată, cerealele și alimentele de tip fast-food sau junk-food. Este important să se evite aceste alimente și să se consume apă din abundență pentru a menține o piele elastică și hidratată.

Recomandări pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pielii

 O recomandare de bază pentru a preveni îmbătrânirea prematură a pielii este odihna suficientă, având grijă să avem un somn regenerator și de calitate. Acesta va ajuta atât creierul să fie mai activ, dar va proteja de asemenea și inima, evitându-se astfel bolile precum diabetul sau obezitatea. Un somn odihnitor se va reflecta asupra pielii, făcând-o să pară plină de prospețime și va întârzia totodată apariția neplăcutelor riduri.

 Expunerea solară este un factor periculos care afectează în mod direct aspectul pielii, iar dacă este excesivă poate provoca apariția cancerului de piele, dar și a petelor și a ridurilor. De aceea, este esențial să se folosească întotdeauna înainte de expunerea la soare o loțiune cu protecție solară și să se evite orele periculoase în timpul verii, respectiv 11-16.

 Așa cum cunoașterea listei de alimente care îmbătrânesc pielea este importantă, tot așa este important să se includă în dietă acele alimente care ajută la prevenirea îmbătrânirii premature. Alimente precum sparanghelul, prazul, spanacul, ouăle, broccoli, cartofii dulci, fructul de avocado, vinetele, usturoiul, castraveții, dovleceii, ardeii grași, morcovii, rodiile, fructele de pădure, ceaiul verde și roșiile sunt pline de nutrienți și de antioxidanți și sunt dintre cele mai recomandate pentru îngrijirea pielii și prevenirea îmbătrânirii sale.