Prazul

Prazul și efectele sale benefice

prazul

 Prazul face partea din aceeași familie botanică cu ceapa și usturoiul și au aceleași proprietăți terapeutice,  însă ceapa și usturoiul nu sunt atât de puternice.

 Prazul este unul din alimentele pe care mulți români îl consumă cu mare plăcere și care aduce numeroase beneficii asupra organismului uman, mai mult sau mai puțin cunoscute. Prazul este renumit în țara noastră mai ales în regiunea Oltenia, dar se consumă în cantități la fel de mari și în alte regiuni. Puțini dintre noi știu însă de efectele benefice ale consumului de praz cum ar fi scăderea colesterolului, efect puternic laxativ, calmant, revigorant, etc.

În cadrul acestui articol vom încerca să explorăm câteva din proprietățile nebănuite ale prazului.

 

Ce conține și cum se poate consuma prazul?

 În primul rând, trebuie să știm faptul că prazul se cultivă din cele ai vechi timpuri, chiar de pe vremea vechilor egipteni, care îi atribuiau proprietăți afrodisiace. Apoi, l-au plantat și folosit romanii după care s-a extins în întreaga Europă. Prazul este una din legumele cele mai accesibile, care se găsește foarte ușor în magazine, dar și în piețe pe tot parcursul anului, iar sezonul cel mai bogat cuprinde lunile de iarnă (noiembrie-februarie). Prazul este utilizat atât în stare crudă, alături de preparate, în salate sau gătit. Partea comestibilă este porțiunea albă a plantei, dar și frunzele. Cu ajutorul prazului puteți prepara supe, piureuri, omlete, sucuri, sosuri, salate, iahnie, sau îl puteți folosi în plăcinte. Prazul este un aliment foarte bogat în apă, aceasta regăsindu-se în proporție de 90%, dar și în vitamina A, C, E, K și câteva vitamine din grupul B. De asemenea, în praz mai regăsim fier, sodiu, acid fosforic, siliciu, calciu, sulf, potasiu și magneziu. Prazul se alege în funcție de diametrul acestuia, astfel că, cu cât este mai mare în diametru, cu atât este mai fibros. Prazul ales trebuie să fie drept, ferm, cu frunze verde deschis și bulbul alb. Îl puteți păstra la frigider vreme de câteva zile, sau la congelator, cu mențiunea că își va mai pierde din proprietăți.

Ce beneficii aduce prazul organismului nostru?

 Prazul este indicat a fi consumat de către oricine, dar îndeosebi de persoanele care țin o dietă de slăbit, cele care suferă de reumatism, anemie, artrită, cele care au depistat valori mari ale colesterolului în sânge, persoanele care suferă de constipație sau care își doresc pur și simplu întărirea sistemului imunitar. De asemenea, este binecunoscut faptul că prazul îndepărtează roșeața tenului, este foarte util în îndepărtarea paraziților intestinali și poate fi utilizat și pentru îngrijirea părului. Prazul este unul din alimentele care îndepărtează colesterolul într-un mod foarte eficient, deoarece conține cantități mici de siliciu care este un important dușman al colesterolului.

 

Frunza de praz, eficientă în arteroscleroză și ateroscleroză

prazul indicatii terapeutice

 Frunza de praz, de asemenea, s-a dovedit a fi foarte eficace în arteroscleroză și în ateroscleroză și conține o mulțime de compuși sulfurați care distrug grăsimile de sub piele. Frunzele verzi ale prazului conțin o serie de aminoacizi esențiali care cresc eficacitatea metabolismului proteic hepatic. Cercetătorii au efectuat o mulțime de teste științifice și au descoperit capacitatea prazului de a echilibra și reechilibra funcțiile biologice ale organismului și este de asemenea recomandat în astenii fizice și nervoase, dezechilibrări nervoase, etc.

 

Prazul inhibă dezvoltarea virusurilor, a bacteriilor și a fungilor

 Prazul îmbunătățește circulația sangvină și scade tensiunea arterială, având un efect asemănător celui pe care îl are aspirina, așadar previne formarea de trombi în vene și artere ce pot conduce la un infarct miocardic. Prazul este de asemenea, un aliment miraculos pentru persoanele ce suferă de boli cardiovasculare deoarece conține un flavonoid deosebit de important, denumit kampferol, ce protejează vasele de sânge. Substanțele antioxidante ce se regăsesc în praz au rolul de a inhiba dezvoltarea virusurilor, a bacteriilor și a fungilor și, mai mult decât atât, prazul conține substanțe ce acționează asupra insulinei, crescându-i efectul hipoglicemiant.

 

Prazul este un excelent afrodisiac

 Cercetătorii au mai descoperit și efectul afrodisiac foarte puternic al prazului, atât pentru doamne cât și pentru domni. Prazul purifică organismul în toate sensurile posibile, astfel că elimină toxinele și curăță colonul, luptând eficient împotriva constipației. Și simptomele răcelilor sau ale virozelor și ale gripei pot fi tratate deosebit de eficient cu sucul de praz. Încă de la vârsta de șase luni, prazul poate fi introdus în alimentația bebelușului, așadar este un aliment foarte bun pentru toate categoriile de vârstă. Așadar, un consum regulat de praz aduce beneficii pentru oameni de toate categoriile de vârstă și este indicat deoarece prazul face parte din categoria alimentelor-medicament.

Prazul tratează problemele respiratorii, guta, cistita

 În medicina naturistă, prazul se recomandă pentru mai ales pentru tratarea problemelor respiratorii și pentru proprietățile sale purifiante și diuretice.

 Prazul are o mare capacitate de a elimina acidul uric și astfel este foarte bun pentru persoanele care suferă din cauza gutei sau a artritei.

  În caz de retenție urinară sau de cistită, este foarte de ajutor să se aplice pe parte inferioară a abdomenului o cataplasmă de praz fiert, foarte caldă. Naturopatul Raymond Dextreit este de părere că bogația de sare alcalină a prazului este comparabilă cu o cură termală de la Vichy.

 Prazul este foarte bogat în săruri minerale importante pentru sănătatea organismului: 

praz - Fierul – pentru globulele roșii din sânge;

 - Magneziul – pentru nervi și echlibrul general;

 - Sulful – împotriva fermentației putride;

 - Siliciul - pentru suplețea oaselor și a pielii;

 - Sodiul – contra acidității, potasiul – contra excesului de grăsimi;

 - Manganul – pentru procesele de asimilare și pentru digestie;

 - Acidul fosforic - tonic pentru sistemul nervos;

 - Calciul – pentru sistemul osos și metabolismul general.

 Prazul conține și un nivel important de azot și este un bun constructor și regenerator. Este bogat și în vitaminele C și B. Prazul are de asemenea, o acțiune benefică asupra intestinelor pe care le curăță și le lubrifiază, datorită celulozei și mucilagiului.

 Flavonoidele, buna-dispozitie și prazul

 Unele studii au demonstrat faptul că mâncând praz, acesta va acționa benefic asupra stării de dipozitie. Acest lucru se datorează acțiunii unui flavonoid prezent în această legumă din familia cepei, kaempferol, un antioxidant care permite menținerea unui nivel stabil de serotonină și de dopamină, doi neurotransmițători importanți de la nivelul creierului. Aceștia luptă împotriva stresului și procură o stare de bine.

 Prazul este și laxativ, anti-artritic, antiseptic, tonic și diuretic. Ajută și digestia și se recomandă în cadrul unui regim hipocaloric. În plus, contribuie și la reducerea nivelului de colesterol din sânge. Provitamina A contribuie la protejarea celulelor care ajută la prevenirea riscurilor de apariție a cancerului.

 Prazul fiert poate fi consumat ca atare sau în supe, alături de cartofi sau morcovi. Se poate folosi și în tocănițe sau omlete. Se pot adăuga de asemenea, pentru un plus de savoare, câteva bucăți de praz unei supe creme făcute la blender.