Beneficiile iasomiei pentru sănătate

Scris de Dr. Luca Catalin

Iasomia, regina florilor

Beneficiile iasomiei pentru sănătate Iasomia (Jasminus communis) este un arbust având flori albe, roz, galbene sau purpurii și este originar din Caucaz, zona munţilor Himalaya, din Persia si Kashmir şi este considerată de locuitorii acestor regiuni o plantă sacră. Aroma de iasomie este inconfundabilă, dulce și intensă, iar în India, această floare este relaționată cu magia și misterul.

 Denumită și regina florilor”, iasomia a fost folosită încă din vremuri străvechi pentru prepararea parfumurilor și a produselor de îngrijire pentru femei, iar în prezent esența sa este foarte utilizată în aromaterapie datorită virtuților sale antidepresive.

 Uleiul esențial de iasomie are un miros distinct, care este considerat afrodisiac și antidepresiv. În plus, iasomia se mai poate consuma sub formă de ceai, de flori sau de frunze, având un puternic efect relaxant. Vă prezint în acest articol proprietățile și beneficiile pe care le oferă iasomia pentru sănătate.

Uleiul de iasomie și proprietățile sale

 În aromoterapie, uleiul de iasomie este folosit pentru amplificarea stărilor de optimism și de fericire și pentru combaterea stărilor depresive. Totodată, având efecte afrodisiace, uleiul de iasomie se mai folosește pentru combaterea impotenței și pentru stimularea fertilității. De asemenea, uleiul de iasomie poate fi de ajutor pentru combaterea problemelor respiratorii.

 La fel precum celelalte uleiuri esențiale, uleiul de iasomie este foarte puternic și este necesară doar o cantitate mică de ulei pentru a profita de beneficiile sale. Recomandarea este ca uleiul de iasomie să nu se folosească în exces, deoarece poate cauza dureri de cap. Pe de altă parte, uleiul de iasomie poate fi stimulent sau relaxant, cu condiția să fie utilizat într-un mod adecvat.

 Se pot aplica una sau două picături de ulei pe podul palmei și apoi pe tâmple sau se poate folosi uleiul în lămpița specială de aromoterapie pentru a-l difuza în încăpere.

 De asemenea, uleiul de iasomie poate fi folosit ca adaos în apa de baie pentru a ne ajuta să ne relaxăm, acesta fiind un remediu popular pentru combaterea stresului și a anxietății.

 În domeniul înfrumusețării, uleiul de iasomie are un rol important ca parfum, dar este folosit de asemenea ca ingredient în anumite produse cosmetice, deoarece ajută la îmbunătățirea elasticității pielii.

 O altă aplicație a uleiului de iasomie în cosmetică este folosirea sa pentru vindecarea cicatricilor și petelor cauzate de acnee și de asemenea se poate utiliza pentru relaxare, în masajele corporale.

            Beneficiile ceaiului de iasomie

 Beneficiile ceaiului de iasomie se datorează atât componentelor sale, cât și efectelor pe care le are mirosul său caracteristic asupra organismului. Fiind vorba de un ceai parfumat, consumul său este o experiență foarte plăcută și poate fi amestecat cu alte tipuri de ceai, precum ceaiul verde, ceaiul negru și inclusiv ceaiul alb, care este cel mai bogat în antioxidanți.

 Ceaiul de iasomie este bogat în catechine, iar consumul său este relaționat cu arderea accelerată a caloriilor, ajutând astfel la eliminarea kilogramelor nedorite. Totodată, datorită faptului că stimulează metabolismul şi întărește sistemul nervos central, ceaiul de iasomie este indicat ca adjuvant, în cazurile de obezitate, convalescenţă, oboseală, surmenaj, astenie, anxietate şi stres.
 Datorită conținutului său bogat în uleiuri eterice şi de acid salicilic, ceaiul de iasomie stimulează transpiraţia şi măreşte secreţia acidă a stomacului, fiind recomandat pentru combaterea răcelilor, febrei, cefaleelor, migrenelor, durerilor articulare, precum şi a gastritele hipoacide.

1. Îndepărtează stresul și elimină tensiunile

 Efectul calmant al ceaiului de iasomie sau al ceaiului verde combinat cu iasomie este recomandat pentru eliminarea stresului și a tensiunilor acumulate. Ceaiul de iasomie poate reduce de asemenea durerile de cap și cele musculare. Unele studii au demonstrat că aroma de iasomie poate scădea frecvența cardiacă și produce un efect calmant, care liniștește simțurile. Iasomia are de asemenea proprietăți antispasmodice, fiind utilă contra contracturilor și altor dureri musculare.

2. Reduce riscul de cancer

 Ceaiul de iasomie este bogat în antioxidanți și combate radicali liberi care se formează în corp. Radicalii liberi sunt dăunători pentru organism și pot accelera procesul de îmbătrânire. Totodată, s-a demonstrat că radicalii liberi au o legătură directă cu dezvoltarea cancerului în corp. Prin intermediul reducerii radicalilor liberi în organism, scad în mod eficient posibilitățile apariției cancerului. Recent, cercetătorii israelieni au reușit să obțină un medicament anti-cancer folosindu-se de un component al plantei de iasomie. Studiile medicale ulterioare au arătat ca acest medicament poate inhiba dezvoltarea celulelor canceroase, însă testele clinice continuă în acest domeniu.

3. Reduce colesterolul rău

 S-a demonstrat prin diverse studii clinice că ceaiul de iasomie este foarte eficient pentru reducerea acumulării de colesterol și de grăsimi nesănătoase în corp. De asemenea, ceaiul de iasomie ajută la evitarea formării colesterolului rău (LDL). Acest lucru reduce riscul de a suferi de boli cardiovasculare, dar și de accidente cerebrovasculare.

4. Combate răcelile și gripa

 Ceaiul de iasomie are proprietăți antivirale și antibacteriene care ajută la prevenirea răcelilor și a gripei. Un remediu naturist foarte bun este gargara cu ceai de iasomie care datorită proprietăților sale antiinflamatorii poate preveni aceste boli. De asemenea, consumul ceaiului de iasomie poate ajuta la o recuperare mai rapidă în cazul în care aceste boli s-au declanșat.

5. Ajută la slăbit

 Cercetătorii au arătat că există o legătură între între consumul ceaiului de iasomie și reducerea celulelor de grăsime din corp. Consumul regulat al ceaiului de iasomie ajută la menținerea unei greutăți corporale echilibrate, dar este necesar să se urmeze și o dietă adecvată și să se efectueze în mod constant exerciții fizice.

6. Este eficient contra bacteriilor

 Pe lângă faptul că este eficient în combaterea bacteriilor nocive, ceaiul de iasomie este benefic pentru formarea bacteriilor bune care ajută organismul în efectuarea diverselor sarcini importante, precum procesul digestiei. Datorită acestui lucru, consumul constant de ceai de iasomie îmbunătățește rezistența intestinală și ajută la prevenirea anumitor tulburări precum diareea, a bolilor gastrice și a ulcerului printre altele.

7. Reglează circulația sanguină

 Ceaiul de iasomie este foarte benefic pentru îmbunătățirea circulației sângelui, ajutând astfel la prevenirea cheagurilor de sânge, a plăcilor arteriale, a tulburărilor cerebrale, a trombozei, a hipertensiunii arteriale și a accidentelor cerebrovasculare.

8. Reglează producerea de insulină

 Specialiștii afirmă că un consum regulat al ceaiului de iasomie reduce probabilitățile de a suferi de diabet. Ceaiul de iasomie reglează nivelele de zahăr din sânge și formarea insulinei în corp. Ceaiul de iasomie este de asemenea recomandat pentru reducerea nivelelor de zahăr din sânge, inclusiv în cazul persoanelor diabetice.

Cum se prepară ceaiul de iasomie?

 Ceaiul de iasomie poate fi preparat atât din frunzele, cât și din florile plantei. Când se prepară ceai de iasomie apa trebuie adusă la punctul de fierbere, apoi se adaugă frunzele și/sau florile de iasomie (2 lingurițe de flori sau frunze la 250 ml de apă). Vasul se acoperă și se lasă la infuzat aproximativ 10-15 minute pentru ca infuzia să fie perfectă. Ceaiul de iasomie este un ceai foarte aromat și savuros, însă dacă se lasă la infuzat prea mult timp, va deveni amar, ceea ce nu este de dorit.

Contraindicații pentru iasomie

 Ceaiul de iasomie este în general sigur pentru toate persoanele, totuși, se recomandă să nu se abuzeze de consumul acestuia.  Ceaiul de iasomie este contraindicat persoanelor care suferă de hiperaciditate gastrică, gastrită hiperacidă, ulcer gastric sau ulcer duodenal. De asemenea, ceaiul de iasomie nu trebuie consumat pe stomacul gol, deoarece cauzează aciditate la stomac și nici
înainte de culcare, deoarece poate produce insomnie în cazul persoanelor mai sensibile.

 Femeile însărcinate, mai ales în primele 6 luni de sarcină, este bine să evite administrarea internă a formulelor care conţin iasomie. Persoanelor care sunt sensibile la compușii anumitor flori, li se recomandă să evite consumul ceaiului de iasomie.