Negrilica face minuni pentru organism

negrilica

Negrilica este o plantă care, deși nu este pe deplin descoperită și folosită, aduce numeroase beneficii organismului uman, luptând în mod eficient împotriva diabetului și a cancerului.

Ce este negrilica ?

 Negrilica este o plantă ce se găsește și în țara noastră sub denumirea populară de cernușcă, chimen negru, coriandru românesc sau susan negru. Aceasta este o plantă anuală care este cunoscută mai ales sub formă de condiment, mirodenie, care se folosește în condimentarea preparatelor din bucătărie. 

 Negrilica are o tulpină dreaptă, ramificată, care formează o tufă cu frunze superbe de culoarea verde-cenușiu, iar florile au un aspect de stea și culoarea cerului, un albastru pal. Din aceste flori iau naștere niște capsule ce fac în interiorul lor păstăi cu semințe. Negrilica este originară din Orient și este cultivată în stare sălbatică sau în grădină, fiind o plantă prea puțin pretențioasă. De peste două milenii, această plantă este cunoscută și folosită de către indieni și egipteni pentru beneficiile pe care le aduce organismului.

             Negrilica - beneficii asupra organismului

 Negrilica, o plantă foarte apreciată și folosită încă din antichitate

 Primul document scris despre această plantă este Vechiul Testament, cartea lui Isaia 28:25, 27. Hipocrate, părintele medicinei, a afirmat că negrilica (nigella sativa) este remediul bolilor de ficat și al dereglărilor metabolice.

 Pentru medicina islamică, negrilica era amintită în toate tratatele vremii, având denumirea de barakah, termen care înseamnă semințe binecuvântate.

 Negrilica este întrebuințată din cele mai vechi timpuri de către civilizațiile antice pentru tratarea leprei, a malariei, a mușcăturilor de șerpi veninoși, a bolilor pulmonare și multe altele, iar cea mai importantă parte a plantei sunt de fapt semințele. Negrilica a fost găsită chiar în mormântul lui Tutankhamon și este binecunoscut faptul că regina Cleopatra folosea planta pentru proprietățile sale de înfrumusețare. Durerile dentare, obstrucțiile nazale sau cefaleea erau de asemenea tratate în antichitate cu ajutorul acestei plante miraculoase.

Negrilica are proprietăți vindecătoare pentru diverse afecțiuni

 Afecțiunile inflamatorii precum astmul, bronșitele, reumatismul, pot fi cu lejeritate tratate cu ajutorul semințelor de negrilică. Aceste semințe conțin glucide, lipide, proteine, ulei volatil, tanin, flavonoide, saponine, steroizi, etc. Substanța care ajută la tratarea afecțiunilor inflamatorii este nigelona. Această substanță mai are și proprietatea de a stimula producția lactată la mamele care alăptează, de a înlătura paraziții intestinali, are proprietăți vasodilatatoare cerebrale și antitumorale.

 Infecțiile, alergiile și bolile cronice sunt de asemenea tratate și cu ajutorul semințelor de negrilică, deoarece acestea conțin elemente esențiale pentru organism precum omega 3 și omega 6 și acizi grași esențiali. Aceste substanțe protejează corpul împotriva formării de tumori și de asemenea împiedică formarea litiazelor.

Negrilica poate ajuta la tratarea cancerului

 Uleiul de negrilică are proprietăți antitumorale, lucru demonstrat științific, datorită faptului că acest ulei stimulează formarea de interferoni. De exemplu, cercetătorii americani de la Kimmel Cancer Center, Jefferson, SUA au demonstrat că prin folosirea semințelor de negrilică, 80% din celulele pancreatice canceroase au fost distruse.

 Negrilica se poate deci folosi cu succes atât în cazul cancerului pancreatic, dar și în cazul cancerului de colon și al cancerului de sân. În anul 2010 a fost efectuat un studiu medical de cercetare în Egipt având ca subiect utilizarea semințelor de negrilică în tratarea cancerului de colon la cobai. S-a demonstrat astfel, că semințele de negrilică au redus mărimea tumorilor din colon și au redus de asemenea metastazele din plămâni.

 În ceea ce privește cancerul de sân, tot cercetătorii americani sunt cei care au testat, în anul 2003 folosirea semințelor de negrilică ca adjuvant în tratarea sa. Rezultatele obținute de aceștia au fost foarte încurajatoare în direcția stopării evoluției cancerului de sân.

Alte utilizări ale semințelor de negrilică:

 Negrilica scade glicemia fiind foarte utilă pentru tratarea diabetului și, de asemenea este un excelent afrodisiac, având proprietatea de a mări potența sexuală și de a crește libidoul.

 Negrilica este folosită cu succes și împotriva paraziților intestinali, cel mai eficient remediu fiind trei linguri de semințe de negrilică la un litru de zeamă de varză murată, amestecul fiind consumat la micul dejun, prânz, și cină.

 Bolile de stomac pot fi vindecate cu ajutorul semințelor de negrilică și a vinului de negrilică obținut din semințe.

 Negrilica este și un condiment excelent și poate fi utilizat în bucătărie la prepararea unor feluri de mâncare mai mult sau mai puțin tradiționale. Semințele de negrilică măcinate au un gust ușor afumat, amărui și iute. De exemplu, brânza telemea poate fi aromatizată foarte bine cu ajutorul acestor semințe, iar mâncărurile de legume pot fi de asemenea asezonate cu negrilică (semințe măcinate).

Contraindicații pentru tratamentul cu negrilică:

 Semințele de negrilică pot fi toxice pentru organism în doze mai mari (aproximativ între 100-25 bucăți pe zi), iar din cauza riscului mărit de toxicitate acestea vor fi administrate numai la sfatul și recomandarea medicului.

 De asemenea, aceste semințe nu vor fi administrate nici copiilor și nici femeilor însărcinate, în cazul cărora poate provoca contracții uterine.

{jcomments on}