Remedii naturiste pentru hepatita

Scris de Dr. Luca Catalin

Remedii naturiste pentru hepatită


Genţiana

remedii naturiste pentru hepatita Genţiana, supranumită şi fierea pământului, este recomandată în cazurile de hepatită acută de toate tipurile, în cazurile de hepatită cronică, precum şi în cazurile de ciroză în fază incipientă. În scopul tratării acestor afecţiuni, genţiana se administrează sub formă de pulbere, pentru perioade lungi de timp (minim 6 – 8 luni). În cazurile grave se recomandă să se asocieze şi cu alte plante având efecte reglatoare şi tonice asupra ficatului.

Gutuile

 Salata de gutui este recomandată în caz de hepatită cronică. Această salată se prepară în modul următor: se dau pe răzătoare gutui, mere şi morcovi, apoi se adaugă miere. Se consumă la micul dejun. Despre gutui puteţi citi mai multe în articolul Gutuile.

Ienupărul

 Ienupărul se foloseşte pentru rolul său de drenare şi purificare în cazurile de hepatită, ciroză şi diabet, alături de remediile specifice acestor afecţiuni. În aceste situaţii se ţin două cure succesive cu boabe de ienupăr, la distanţe de 3 - 5 zile una de cealaltă. Mai multe despre cura cu boabe de ienupăr puteţi citi în articolul Cura cu boabe de ienupăr.

Măceşul

 Măceşul este recomandat în cazurile de hepatită virală A, B şi C, precum şi în sechelele post-hepatice. În acest sens, se recomandă maceratul la rece din pulbere de fructe de măceş.
 Maceratul la rece din măceşe se prepară astfel: se lasă la înmuiat, de seara până dimineaţa, 2 linguri de pulbere de fructe de măceş. Dimineaţa de filtrează printr-un tifon sau printr-o sită de material plastic (nu din metal). Se bea într-o singură repriză, dimineaţa, înainte de a mânca. Opţional, poate fi îndulcit cu miere de albine. Acest macerat preparat la rece are avantajul de a păstra vitaminele şi mineralele specifice măceşelor, care prin fierbere („ceaiul” clasic) sunt cu mult deteriorate.

Nucul

 În cazuri de afecţiuni ale ficatului (inclusiv în caz de hepatită acută), este indicat consumul zilnic, timp de două săptămâni, a unei căni de decoct din coji de nuci verzi.
 Decoctul din coji de nuci verzi se prepară în modul următor: se pun la fiert cojile de la 5 – 6 nuci verzi, într-un litru de apă. Se lasă la foc mic până începe să clocotească. După aproximativ un sfert de oră de dat în clocot, se ia de pe foc. Se lasă la răcit, apoi se consumă.
Mai multe despre nuc şi despre nuci puteţi citi în articolele Nucul şi Cure cu nuci.

Rostopasca

 Rostopasca este utilă în cazurile de hepatită virală A, B şi C, precum şi în icter şi în afecţiuni hepatobiliare (dischinezie biliară, calculoză biliară, atonie veziculară, colici biliare). Se recomandă administrarea de pulbere de rostopască în cure de minim o lună de zile.
Atenţie! Rostopasca se administrează numai la recomandarea medicului şi numai sub observaţia strictă a acestuia!

Salvia

 Pulberea de salvie este recomandată în tratamentul hepatitei, deoarece stimulează secreţia biliară şi în acelaşi timp determină o diminuare a stărilor psihice negative corelate cu tulburările hepatice şi biliare. Este bine ca salvia să fie asociată, în tratamentul hepatitelor, cu plante precum genţiana şi sunătoarea.

Sulfina

 În cazurile de hepatită acută şi cronică, precum şi în icter şi în bolile de ficat, în general, sulfina este de un real folos. În astfel de cazuri, sulfina se administrează sub formă de infuzie combinată, din care se beau zilnic 2 – 3 căni, în cure de 30 de zile, cu câte 10 zile pauză.