Emoțiile - o cheie uitată a sănătății

Scris de Dr. Luca Catalin

De ce emoțiile trebuie luate în considerare când vorbim despre stil de viață sănătos

Emoțiile - o cheie uitată a sănătății Se vorbește azi tot mai mult despre a avea un stil de viață sănătos constând, de obicei, într-un regim alimentar echilibrat, program de mese regulate, exerciții fizice, somn suficient, odihnitor, cercuri de prieteni, un job împlinito care lasă loc de timp liber, recreere și practica hobby-urilor etc.

 Prea puțini, însă, își amintesc să adauge în această ”rețetă” a stilului sănătos de viață și emoțiile. Este ca și cum am uita că tot ce facem, facem pentru a ne simți bine, fericiți, împliniți și a evita să simțim durerea, tristețea, furia, frica etc. Iar emoțiile nu sunt deloc de neglijat – pentru că ele contribuie mult la starea noastră de sănătate.

 Dacă vrem să prevenim îmbolnăvirea este nevoie să știm că atunci când trăim emoții negative este important să le conștientizăm și să le acordăm atenție. Emoțiile sunt semnale ce trebuie ascultate, îndemnuri la a acționa. Adică, nu trebuie să ne lăsăm copleșiți sau paralizați de ele, ci, dimpotrivă, e indicat să le lăsăm să ne îndrume și să ne mobilizeze pentru a ne crea o stare mai bună.

 Dacă vrem să vindecăm o boală e important în primul rând să lucrăm cu emoțiile asociate cu îmbolnăvirea – atât stresul provocat de prezența bolii în sine, cât și șocul sau stresul emoțional prelungit care, se știe, facilitează instalarea bolilor. Adeseori, emoțiile negative reprimate – pentru că nu am știut ce altceva să facem cu ele – se stochează un corp și îl fragilizează în fața factorilor care predispun la boală.

 Un exemplu în această direcție îl constituie povestea lui Brandon Bays care, după cum relatează în bestseller-ul intitulat ”Călătoria”, avea un stil de viață foarte sănătos și ținea seminarii de sănătate radiantă, când s-a trezit diagnosticată cu o tumoare uterină mare cât o minge de baschet. A realizat atunci că avea încă durere emoțională provenită din copilărie și, drept rezultat, mai ascundea în sufletul ei resentimente față de cei care îi făcuseră rău.

 Și-a asumat cu curaj propriile emoții neprelucrate și a a început să lucreze asupra lor, odată cu tratamentul pe care îl folosea și în 6 ½ săptămâni s-a vindecat complet. Ulterior, a reunit tot ceea ce ea a folosit și a descoperit în periplul ei de vindecare într-un procedeu de vindecare emoțională numit ”Călătoria” (”The Journey”).

 ”Călătoria” permite atât accesarea – în siguranță și cu blândețe – a emoțiilor dureroase pe care, de-a lungul timpului, le-am ”băgat sub preș”, pentru că nu am știut ce altceva să facem cu ele, precum și exprimarea acestora într-un cadru sigur și un foarte alinător proces de iertare. De asemenea, ”Călătoria” ne permite să conștientizăm cu blândețe durerile noastre emoționale, fricile, furiile, dezamăgirile și frustrările noastre și să lucrăm asupra lor printr-o serie de instrumente de vindecare emoțională care ne permit să ne eliberăm de ele.

 Recomandăm ca în orice proces de vindecare să se lucreze și asupra emoțiilor negative asociate cu boala respectivă. Aceasta va ajuta imens vindecarea, eliberându-ne de cauzele emoționale ale îmbolnăvirii (dacă boala a fost generată de stres), mărindu-ne complianța la tratament și conferindu-ne tăria psihică în demersul de vindecare care, adesea, necesită rezistență psihică pe termen lung. De asemenea, lucrul asupra emoțiilor negative pe care le-am ținut în noi ne va ajuta ca, odată vindecați, să privim viața dintr-o perspectivă mai largă și să nu mai recădem în tiparele de gândire și simțire care ne-au favorizat anterior îmbolnăvirea.

 Exact asta face ”Călătoria”, adresând cu blândețe limitările provocate de emoții negative de care noi am vrut să uităm și pe care le-am ascuns în sufletul nostru sperând că vor dispărea – dar, evident, nu numai că nu au dispărut, ci au răbufnit printr-o tulburare emoțională (anxietate, atacuri de panică, depresii, neîncredere în sine etc.) sau prin tulburări de concentrare, de memorie, de atenție, ori chiar prin boli fizice).

 ”Călătoria” se predă azi în întreaga lume. În cei peste 20 de ani care au trecut de la crearea metodei, Brandon Bays și echipa ei au dezvoltat și rafinat o serie întreagă de instrumente de vindecare emoțională care au ajutat mii de oameni din întreaga lume să se vindece de afecțiuni dintre cele mai diverse, de dependențe, de blocajele pe care le întâmpinau în viață sau carieră, de tulburări emoționale și să își ajute și vindecarea fizică prin lucrul asupra cauzelor emoționale ale bolilor.

 Un efect extraordinar îl are ”Călătoria” și asupra relațiilor dintre oameni, pentru că ne permite să nu mai proiectăm emoțiile negative asupra celorlalți, ci să ne eliberăm de ele în cadrul sigur al metodei și apoi să vorbim unii cu alții de la suflet la suflet, fără obidă, ranchiună și alte emoții negative care otrăvesc de obicei comunicarea și înțelegerea între oameni.

 La noi în țară ”Călătoria” este prezentă din anul 2013, prin seminariile susținute de echipa lui Brandon Bays. În această toamnă poți învăța să te eliberezi de trecutul emoțional dureros prin metoda ”Călătoria” de Brandon Bays, la Seminarul Intensiv ”Călătoria” (”Journey Intensive”) în care se predă în detaliu metoda de vindecare emoțională ”Călătoria” și un modul de Abilități Avansate.

 Este un seminar celebru în întreaga lume, deosebit de valoros, un moment de turnură în viețile participanților care învață să adauge stilului de viață sănătos eliberarea de emoțiile negative și trăirea emoțiilor pozitive – bucuria, entuziasmul, curajul și încrederea, siguranță, iubirea, toleranța, noblețea interioară, tăria sufletească, dar și prietenia, tandrețea și blândețea, fericirea și, nu în ultimul rând, libertatea de a ne trăi viața în acord cu propriul suflet.