Mintea creează fericire sau suferință

Scris de Dr. Luca Catalin

Câteva date despre structura creierului

Mintea creează fericire sau suferință În prezent, tot mai multe studii științifice din întreaga lume, mai ales datorită descoperirilor mecanicii cuantice, recunosc că o mare parte din înțelepciunea antică milenară corespunde direct descoperirilor unei fizici mai moderne, respectiv că nu există realitate obiectivă în afara minții, că observatorul modifică observația, că vidul este sursa sau posibilitatea a orice, etc.

 Astăzi și datorită neuroștiinței, se mai știe ceva despre acel minunat dirijor care este mintea noastră. Dar, desigur, încă suntem departe de a înțelege toate procesele, funcțiile și capacitățile sale. Mintea, astăzi, rămâne ceva nedefinit, imaterial, ceva cu puteri extraordinare, care nu este foarte bine cunoscută. Cu toate acestea, știm câteva lucruri care sunt foarte utile atunci când vine vorba de asigurarea bunăstării și a fericirii, iar unele procese ne vor ajuta să controlăm ceea ce gândim și simțim pentru a schimba modelele de comportament. Să vedem care este structura creierului:

 - Trunchiul cerebral: este cea mai veche parte a creierului în procesul evolutiv și se ocupă cu funcții de bază involuntare, cum ar fi respirația, metabolismul, circulația sanguină, etc.

 - Regiunea limbică: acest strat a fost dezvoltat ulterior și se ocupă cu funcții legate de supraviețuire (hrană, protecție etc.).

 - Neocortexul: este cel mai recent strat, evolutiv vorbind. Neocortexul este responsabil pentru raționament și datorită lui putem face formule matematice, vorbi, picta imagini, compune muzică sau rezolvarea problemelor.

Cum funcționează creierului?

 Ca și în toate sistemele organismului în general, funcționarea creierului și a neuronilor este absolut fascinantă, mai ales când descoperim cantitatea de mecanisme complexe implicate în supraviețuirea și fericirea noastră.

 Absolut tot ceea ce facem, gândim sau simțim (de la transportul nutrienților din sânge la amintirea ceva) necesită o intervenție și un schimb foarte complex de semnale electrochimice orchestrate din creier. Să aruncăm o privire asupra comportamentului celor responsabili pentru un astfel de centru extraordinar de operațiuni: neuronii.

Neuronii

 Neuronii sunt celulele responsabile de activitatea noastră mentală. Aceste celule își transmit reciproc informații. Și de asemenea, comunică cu toate celulele corpului. De fiecare dată când un neuron comunică cu altul, mesajul este trimis sub forma unei molecule prin intermediul neurotransmițătorilor.

 În principiu, faptul că neuronii comunică nu este negativ sub niciun aspect. Problema este că aceștia tind să stabilească un anumit tip de legătură între ei. Să dăm un exemplu concret. Imaginați-vă că în copilărie ați căzut accidental într-o piscină. A fost un moment traumatizant, deoarece v-a fost teamă pentru că nu știați cum să înotați și pentru câteva clipe ați simțit că vă înecați. Acest eveniment a devenit foarte popular printre neuronii, astfel încât aceștia au învățat să relateze conceptul de "apă" cu cel al "fricii". Și de ani de zile, de fiecare dată când vă petreceți ziua la piscină sau când vă duceți la plajă, simțiți frică.

 Atunci când o idee se reafirmă pentru o lungă perioadă de timp, se creează o rețea neuronală care face legătura între fapte, concepte sau emoții în mod automat.
Deci, dacă nu schimbați acel tipar de comportament și neuronii încep să spună o altă poveste despre cât de distractiv este de a înota într-o piscină, probabil că vă va fi frică de apă pe tot parcursul vieții.

Se pot altera rețelele neuronale?

 Da, iar acest lucru se numește plasticitate a creierului. Sau, după cum spun orientalii, flexibilitatea creierului. Dar pentru a putea schimba o rețea neuronală, pentru a separa două concepte, pentru a putea să înotați în piscină fără să vă simțiți frică de exemplu, este necesar să schimbați acel model de gândire și să o faceți de mai multe ori pentru a stabili o nouă rețea neuronală.

 Creierul are plasticitate, adică se poate schimba. Creierul are capacitatea de a reconstrui sau de a se modifica din nou, dar pentru aceasta este necesară implicarea conștientă.
O metodă bună pentru a realiza acest lucru este prin meditație. S-a demonstrat că a practica meditația în mod regulat, pentru o lungă perioadă de timp, modifică anumite structuri ale creierului și, mai ales, ajută la anularea anumitor rețele neuronale care ne condamnă să repetăm modele de comportament distructiv.

Atenția este cheia

 Primul pas în a putea modifica anumite tipare, temeri, fobii sau obiceiuri dăunătoare este de a acorda atenție, de a fi atent la acțiunile și gândurile noastre. Apoi, este necesar ca acest model de gândire să fie conștient, să îl reflecte și să-l modifice.

Viziunea orientală despre vid

 Vidul este unul dintre termenii cei mai folosiți de filosofiile orientale, adeseori înțeleși greșit în civilizația noastră. Atunci când budismul ne vorbește despre vid, nu înseamnă că toate lucrurile sunt goale sau lipsite de sens, ci exact contrariul. Ei folosesc termenul de vid ca fiind sursa tuturor lucrurilor sau ceea ce fizica cuantică numește starea de bază.

 Aplicarea vidului la procesele mentale implică anularea acestor rețele neuronale. Aceasta presupune anularea prejudecăților sau a ideilor preconcepute, ca un copil care trăiește, fără așteptări, fără judecăți, fără definiții, în mod deschis, lăsând posibilitatea ca ceva să apară. Acesta este scopul meditației: conceperea mecanismelor gândurilor minții – ca o funcție naturală, ca procese naturale, dar fără a le oferi credibilitate. Adică este normal ca mintea să gândească, dar natura supremă a minții este vidul, adică posibilitatea tuturor lucrurilor.

 Există o parabolă budistă care o reflectă foarte clar. Imaginați-vă o pepită de aur plin de noroi și una curată. Care este mai valoroasă dintre cele două? Ambele, desigur, numai că una este curată, iar cealaltă este acoperită cu murdărie. Ambele au capacitatea de a străluci, ambele au o valoare. Adică, mintea, a cărei natură este claritate, poate fi pur și simplu acoperită cu gânduri și idei preconcepute. Dar datorită plasticității sale (sau flexibilității), are capacitatea de a deveni teren fertil, adică are în interiorul său capacitatea de a simți sau de a gândi orice experiență.

Relativitatea experiențelor

 Fizica cuantică este știința care studiază comportamentul materiei la nivel atomic sau microscopic. Adică studiază comportamentul particulelor din care este făcută realitatea materială. Nu vom intra în explicații complexe, deși recomandăm insistent ca, dacă încă nu cunoașteți elementele de bază ale fizicii cuantice, să le studiați cât mai curând posibil, deoarece este extrem de interesantă și vă va ajuta să înțelegeți lumea și realitatea dintr-un punct mult mai plin de speranță decât viziunea deterministă a fizicii clasice.

 În cadrul fizicii cuantice există un principiu numit "principiul incertitudinii" sau "principiul Heisemberg", potrivit căruia știința nu poate măsura atât poziția, cât și viteza unei particule, deoarece simplul fapt al măsurării acesteia interferează în rezultat.

 Aceasta este una dintre cele mai relevante premise ale fizicii cuantice, care sugerează că evaluarea experiențelor noastre depinde mai ales de scara cu care le măsurăm, acționând ca atare mintea și gândurile noastre. Aceasta înseamnă că aceeași experiență poate fi teribilă sau minunată, în funcție de percepția noastră și nu de o realitate obiectivă.
Tot ceea ce se întâmplă cu noi este condiționat de "propria metoda de măsurare" și de rețelele noastre neuronale. Astfel, punctul nostru de vedere sau de plecare transformă în realitate o experiență absolut subiectivă.

 Prin urmare, filozofiile orientale insistă să sublinieze că fericirea nu constă în evenimentele externe, ci în felul în care le trăim în fiecare experiență. Acest lucru înseamnă că fericirea este în interiorul fiecărei persoane, în acea natură strălucitoare, care este mintea noastră, capabilă să transforme orice experiență în satisfacție sau nefericire și să conțină în ea însăși posibilitatea de orice.