Prevenirea bolilor

Scris de Dr. Luca Catalin

Sfaturi simple pentru prevenirea bolilor

Prevenire bolilor

 Există situaţii care ne pot predispune la boală, însă aceasta înseamnă deopotrivă şi că putem evita bolile. În mod curios, de multe ori se pare că conspirăm împotriva corpului şi echilibrului nostru, totuşi există câteva sfaturi şi soluţii uşor de pus în aplicare care ne pot ajuta să devenim mai sănătoşi dacă le acordăm atenţia cuvenită.

 Oricine poate deveni un pacient excepţional, însă momentul cel mai bun să începi să fii excepţional este înainte de a te îmbolnăvi. Mulţi oameni nu-şi folosesc pe deplin forţa vitală decât atunci când o boală gravă le impune o schimbare de atitudine. Nu trebuie ca trezirea să se producă în ultimul moment. Puterea benefică a minţii ne este accesibilă oricând şi este infinit mai bine să o luăm în considerare înainte de apariţia unui diagnostic dezastruos.

Vorbeşte cu sinceritate despre sentimentele tale

 Cei mai mulţi dintre noi suntem obligaţi să ducem o viaţă de duplicitate constantă, sistematică. Sănătatea este bineînţeles afectată dacă zi de zi spunem una şi facem alta, dacă ne umilim în faţa a ceea ce ne repugnă şi ne bucurăm de ceea ce nu ne aduce nimic altceva decât nefericire.

 Reprimarea sentimentelor, a emoţiilor şi trăirilor interioare poate duce în timp la acumularea de tensiuni, frustrări, gânduri negative şi pesimiste, iar toate acestea conduc gradat la boală. Emoţiile şi sentimentele pe care le ascundem, le negăm şi le reprimăm se pot manifesta sub forma gastritelor, ulcerelor sau durerilor de spate şi de coloană.

 Conflictele emoţionale puternice cauzează în cazul în care sunt acumulate şi amplificate de-a lungul timpului, boli cronice şi boli grave precum cancerul, diabetul, diverse tumori, boli autoimune, etc. Tocmai de aceea este esenţial să înţelegem importanţa exprimării sentimentelor noastre, să dăruim afecţiune şi intimitate şi să evităm tensiunile şi frustrările inutile. Dialogul cu cei apropiaţi este fără îndoială o terapie excelentă, pe care ar trebui să o punem în practică cât mai des pentru a trăi o viaţă cu adevărat sănătoasă şi constructivă.

 Franz Alexander, părintele medicinii psihosomatice, recunoştea cu peste 40 de ani în urmă faptul că: Există multe dovezi că, aşa cum anumite microorganisme patologice prezintă o afinitate specială pentru anumite organe, anumite conflicte afective îşi au specificul lor şi tind, prin urmare să afecteze anumite organe interne.

 Legătura dintre cancer şi emoţiile reprimate a fost fundamentată ştiinţific acum mai bine de 30 de ani, când medicul internist D. M. Kissen din Statele Unite a studiat un grup de fumători, comparându-i pe cei bolnavi de cancer pulmonar cu cei suferinzi de alte boli. Bazându-se pe teste de personalitate, Kissen a ajuns la concluzia că pacienţii cu cancer aveau supape mai slabe de “descărcare emoţională” şi a conchis că unei persoane, cu cât îşi reprimă mai mult emoţiile, cu atât îi sunt necesare mai puţine ţigări pentru declanşarea cancerului.

Fii hotărât şi încrezător

 Persoanele nehotărâte şi incapabile de a lua decizii trăiesc în general în anxietate şi nelinişte. În timp, dacă acestea sunt întreţinute pot conduce la depresie şi în general la o orientare negativă a persoanei în cauză.

 Deciziile sunt importante în viaţa fiecăruia şi pot afecta alte persoane, totuşi, nu trebuie evitate, dimpotrivă, înainte de luarea unei decizii importante, aceasta trebuie evaluată şi acceptat riscul pe care-l include, evitând amânările şi ezitările.

Persoanele nehotărâte, care prezintă preponderent o atitudine oscilantă şi neîncrezătoare în faţa vieţii pot avea probleme gastrice şi ale pielii.

Trăieşte pentru tine

 Aparenţele pe care dorim de multe ori să le menţinem faţă de ceilalţi, supraeforturile şi dorinţa de a fi mereu perfecţi pentru ceilalţi conduc în timp la oboseală cronică, tensiuni lăuntrice, insomnii, palpitaţii sau migrene. A dori să avem toate situaţiile sub control sau a-i pune mereu pe ceilalţi înainte, în detrimentul liniştii şi confortului nostru interior poate determina apariţia multor tulburări de sănătate. Gradul în care ne iubim şi ne apreciem pe noi înşine ne face sau nu să mâncăm corect, să dormim suficient, să fumăm, să facem sport, etc. Fiecare dintre aceste opţiuni afirmă de fapt în ce măsură ne pasă de viaţa noastră. Împreună, toţi aceşti factori controlează aproximativ 90% dintre factorii care ne determină starea de sănătate.

Acceptă-te aşa cum eşti

 Persoanele foarte complexate sunt invidioase, nesigure, critice, egoiste şi cu tendinţe autodistructive, fapt care dacă nu este obiectivat şi transformat duce în timp la apariţia depresiei. Cei care nu se acceptă şi nu se iubesc aşa cum sunt au o mai mare predispoziţie de a se îmbolnăvi, iar capacitatea naturală de vindecare a corpului este mult încetinită. Aceste persoane sunt cele mai predispuse către tulburările alimentare, precum bulimia sau anorexia.

Problema fundamentală cu care se confruntă majoritatea bolnavilor este incapacitatea de a se iubi pe ei înşişi, determinată de faptul că n-au fost iubiţi de alţii într-o perioadă crucială a vieţii lor. În majoritatea cazurilor este vorba de copilărie, când relaţiile cu părinţii ne cizelează modalităţile specifice de a reacţiona la stres. Ajunşi adulţi, repetăm aceste reacţii şi devenim vulnerabili în faţa bolilor, iar personalitatea noastră determină adeseori natura bolilor pe care le contractăm.

Odihneşte-te

 Este bine să ne gândim cu sinceritate cât timp ne oferim nouă înşine sau activităţilor care ne fac cu adevărat plăcere şi ne împrospătează sufletul. Printre atâtea ocupaţii zilnice, majoritatea urgente, există vreun moment pe care ni-l acordăm doar nouă? Pentru a ne regenera, a ne echilibra, a ne reconecta cu noi înşine şi a regăsi pacea şi liniştea interioară. Acordă atenţie semnalelor pe care corpul ţi le trimite, precum oboseala fizică sau mentală, tensiunile musculare sau ale gâtului, spatelui şi durerile de cap frecvente.

Nu te epuiza şi nu te suprasolicita inutil, iar organismul te va răsplăti printr-o stare de sănătate tot mai bună.

Fii fericit!

 Bucură-te de tot ceea ce este bun în viaţa ta, este binecunoscut faptul că persoanele fericite şi împăcate cu ele însele se bucură de o stare de sănătate bună şi de longevitate. Buna-dispoziţie, umorul, râsul sunt terapii eficiente care te ajută să depăşeşti cu bine orice problemă. Inclusiv bolile grave sunt mai uşor de tratat atunci când încerci să zâmbeşti, să te odihneşti şi să fii pozitiv.

Trăieşte-ţi viaţa astfel încât să nu ai regrete!

 Profită şi bucură-te din plin de momentul prezent şi nu uita că tot ceea ce decizi acum îţi va influenţa starea de sănătate şi de armonie. Fă-ţi timp pentru ceea ce-ţi place, trăieşte mai puţin stresat, pentru ca să nu ai ulterior regrete şi remuşcări de genul: “Aş fi putut râde mai mult”, ”Aş fi putut mânca mai sănătos” sau ”Aş fi putut petrece mai mult timp cu cei dragi”.

Capacitatea de a te iubi pe tine însuţi împreună cu capacitatea de a iubi viaţa, acceptând fără rezerve faptul că nu va dura veşnic, îţi oferă ocazia de a-ţi îmbunătăţi în mod conştient calitatea vieţii.

{jcomments on}