Vindecă-ți emoțiile

Ieși din depresie și din pesimism!

Vindecati emotiile

 Emoțiile pe care le trăim spun multe despre noi ca oameni. Însă a identifica și a lucra cu emoțiile noastre este un demers fundamental pentru sănătatea noastră.

 Totuși, vindecarea emoțiilor nu este ceva simplu deoarece tendința omului va fi întotdeauna de a le gestiona într-un mod anume și în acord cu resursele și posibilitățile sale, ceea ce nu rezultă întotdeauna într-o manevră adecvată.

Cum să ne vindecăm emoțiile astfel încât să ne putem urma drumul și să realizăm scopul nostru superior?

 Din punct de vedere psihologic, tindem să ne raportăm la emoțiile puternice prin negare (nu se petrece nimic, nu este atât de grav, totul se întâmplă cu un scop), reprimare (rezistență față de ceea ce simțim, reprimarea emoțiilor) sau dramă (totul îmi iese prost, totul este un dezastru, de ce eu?)

 Cu toate că aceste mecanisme de apărare sunt normale și de multe ori necesare, în mod frecvent se interpun pe calea avansării și învățării deoarece nu ne lasă să fim în contact cu noi înșine și cu lecția care se află în spatele fiecărui eveniment.

Vindecarea emoțiilor

 În unele cazuri, este necesar să cerem ajutor și sprijin pentru a învăța să ne gestionăm emoțiile în mod sănătos și echilibrat. Dacă emoțiile interferează în mod negativ cu relațiile și preocupările cotidiene, este momentul să cerem ajutor.

 De asemenea, este important să iei în considerare următoarele aspecte atunci când dorești să-ți vindeci emoțiile:

Nu nega

 Nu-ți nega emoțiile negative deoarece mai devreme sau mai târziu aceasta te va afecta. Nu cădea în capcana unui pozitivism fals în care să consideri că lucrurile trebuie să fie roz tot timpul. Acceptă-ți emoțiile chiar și atunci când nu sunt plăcute.

Nu te simți vinovat

 Emoțiile sunt ceva uman și natural, inclusiv cele mai explozive sau negative. Pentru a vindeca emoțiile negative începe prin a le accepta și a le respecta fără a te judeca sau a te învinovăți. Emoțiile negative nu te transformă automat într-o persoană rea sau mai puțin spirituală. Emoțiile fac parte din experiența noastră de învățare. Trucul constă în a nu le lăsa să ne afecteze astfel încât să ne îndepărteze de la o viață sănătoasă și spirituală, ci din contră, ne învață secretele cele mai ascunse ale sufletului nostru.

Învață din emoțiile tale

 În loc să-ți reproșezi, să te ignori sau să te simți vinovat pentru ceea ce simți, profită de șansa de a învăța și de a te înțelege pe tine însuți. Putem să învățăm atât din emoțiile pozitive cât și din cele negative. Observă-ți emoțiile și ceea ce le produce și lasă-le să fie. Reflectează la aceste emoții fără a te învinovăți și fără a te judeca – ce le produce? Când a fost prima dată când această emoție te-a afectat? Ce măsuri specifice poți lua pentru a lua distanță față de emoțiile care îți fac rău?

Fii proactiv

 Învață să recunoști emoțiile înainte ca acestea să se petreacă. Emoțiile sunt reacții și prin urmare, recunoscând ce anume ne afectează într-un mod sau altul, le putem stăpâni. În multe ocazii, emoțiile noastre nu sunt rezultatul direct al evenimentelor pe care le trăim, ci sunt condiționări și asocieri. Dacă reușim să înțelegem de ce reacționăm într-un anume fel într-o situație dată, vom putea identifica momentele sau evenimentele care determină aceste emoții și vom reuși să stopăm procesul emotiv sau cel puțin să-l scurtăm.

Nu alimenta emoțiile negative

 Așa cum am menționat deja, emoțiile negative sunt naturale și necesare. Totuși, odată simțite, este important să nu ne agățăm de ele. Trebuie să ne desprindem de ele, iar acesta este secretul cel mai important în momentul în care decidem să ne vindecăm emoțiile. Nu vă identificați cu emoțiile și mai ales nu le provocați voi înșivă. De multe ori ceea ce ne-a produs aceste emoții nu este prezent, însă ne încăpățânăm să ne amintim și să o aducem în atenție, rezultatul fiind o emoție care nu ne este nici necesară și nu este nici sănătoasă. Practicați iertarea și rezolvați problemele astfel încât emoția negativă să nu mai fie necesară. Cu timpul, veți observa că inclusiv dacă situațiile se repătă, emoțiile vor putea fi controlate fără a fi necesar să le mai reprimăm.