Din farmacia naturii – menta

Din farmacia naturii – menta

Menta

Menta este o plantă medicinală cu o sumedenie de efecte benefice asupra organismului, fiind folosită și în industria cosmetică, în medicină, în sănătate, și în alimentație. Datorită efectelor diverse extrem de benefice asupra organismului uman, menta a fost introdusă treptat și în lucruri uzuale, precum guma de mestecat, în sucuri, în bomboanele mentolate, în creme de față, în lumânărele parfumate sau în șampon. Dar în vremurile de demult, menta era folosită de către drumeți sau țărani pentru a-și potoli setea, acolo unde nu se găsea  apă, pentru a se răcori în amiezile fierbinți de vară sau pentru a se revigora. Mai mult, menta este considerată iarba sfântă, fiind un dar din partea lui Dumnezeu pentru oamenii obosiți sau însetați.

De unde culegem și cum culegem menta?

 Menta este o plantă destul de des întâlnită pe meleagurile noastre, așa că nu ne este foarte greu să o găsim. Iar dacă locuim în orașe mari, putem procura menta de la farmacii sau de la magazinele de tip plafar, fie ea uscată sau sub formă de pliculețe. Există însă specii de mentă sălbatică care nu au aceleași proprietăți ca și menta naturală folosită în medicină și nu numai. Menta piperată este însă cea mai folosită specie de mentă în prezent, fiind foarte răcoritoare, însă aceasta crește în grădini, cultivată, înmulțindu-se foarte rapid și nu crește spontan pe pășuni sau pe câmpii de exemplu. Menta se culege atunci când afară este soare și cald, pentru a nu se pierde uleiurile volatile ale mentei. Menta se culege prin tăierea tulpinii cu frunze cu tot, înainte ca aceasta să înflorească. Apoi se usucă în locuri cu umbră, ferite de umiditate și de căldură, pe hârtii curate, păstrate în pungi de hârtie în cămară.

Modalități de folosire a mentei:

 Menta poate fi folosită sub o varietate de forme, toate având efecte miraculoase asupra organismului. Infuzia de mentă se folosește pentru deblocarea căilor respiratorii, dar și pentru tratarea diareei. Aceasta se prepară din două lingurițe de frunze de mentă mărunțite la o cană de 200 ml de apă clocotită și se lasă să se infuzeze vreme de 10-15 minute.

Menta

 Ceaiul de mentă se consumă cald și are efect decongestionat, calmant și antispastic. Pe de altă parte, menta uscată poate fi folosită și ca pulbere (prin măcinarea plantei și cernerea acesteia). Pentru un efect maxim, se ia o linguriță de pulbere de mentă ce se ține sub limbă vreme de câteva minute, apoi se înghite cu apă. Tinctura de mentă, uleiul volatil de mentă sau băile terapeutice cu macerat de mentă sunt alte modalități binecunoscute de folosire a mentei. Menta conține uleiuri volatile esențiale, principala componentă fiind mentolul, foarte folosit și des întâlnit în societatea actuală, dar menta mai conține și vitamina C, săruri minerale, acizi organici și chiar substanțe antibiotice.

Ce boli previne menta?

 Menta consumată în mod regulat poate preveni câteva tipuri de cancer, precum cancerul de colon, de plămâni și cancerul de piele. Menta conține o substanță ce are efecte antitumorale și antioxidante, care împiedică formarea tumorilor. Consumul regulat de mentă poate preveni aceste tipuri de cancer, iar o cură cu ceai de mentă proaspătă pe timp de vară este ideală. Și gastritele și ulcerul gastric intră în categoria bolilor pe care menta le previne datorită efectelor antiinflamatoare și calmante ale mentolului. Infecțiile urinare și cele ale tractului digestiv pot fi prevenite cu ajutorul mentei, datorită efectelor antibiotice și fungicide ale substanțelor volatile din mentă. De asemenea, pentru a combate stresul, oboseala și epuizarea, se recomandă consumul de ceai revigorant de mentă și băile cu mentă și de asemenea, după un efort fizic considerabil făcut la temperaturi ridicate, ceaiul de mentă este ideal.

Ce tratează menta?

 Menta tratează o serie de afecțiuni printre care enumerăm indigestiile și senzațiile de balonare, dar și diareea acută. Infuzia de mentă face minuni în tratarea episoadelor diareice. Mai mult decât atât, crampele abdominale, balonarea și tulburările de tranzit intestinal pot fi combătute foarte ușor cu uleiul volatil de mentă, în cure de o lună, timp în care trebuie consumate câte două picături de ulei volatil de mentă, de trei ori pe zi. Gastritele pot fi combătute foarte ușor cu ajutorul infuziei de mentă, în cure de câte două săptămâni, vreme în care se consumă câte un litru pe zi. De asemenea, voma și stările de greață, mai ales din timpul sarcinii pot fi combătute cu ajutorul infuziei de mentă sau a pulberii de mentă, câte patru linguri de pulbere zilnic.    

Menta

Menta este și un puternic adjuvant în febră, astfel că o cană cu infuzie de ceai de mentă poate scădea ușor temperatura și poate face accesele febrile mult mai suportabile. În caz de răceală și gripă putem include în tratamentul medicamentos și ceaiul de mentă, precum și în cazul migrenelor puternice deoarece menta are proprietatea de a calma durerile și de a elimina mare parte din simptomatologia virozelor. De asemenea și pe plan extern menta face minuni. Respirația urât mirositoare poate fi combătută cu ajutorul ceaiului de mentă, prin clătirea repetată a gurii cu infuzie de mentă și ceai verde. Pentru arsurile ușoare, puneți comprese reci cu infuzie de mantă sau cu ulei volatil de mentă. Crăpăturile sânilor ce apar la femeile ce se află în perioada de alăptare dispar mai ușor cu ajutorul unor comprese călduțe cu infuzie de mentă. Puteți să vă clătiți cu ceai de mentă după spălarea părului pentru ca acesta să capete un aspect mai plăcut și pentru a preveni formarea mătreții și căderea părului.

 Pe de altă parte, uleiul volatil de mentă nu trebuie consumat în exces sub nicio formă, deoarece o doză mai mare de 17 ml poate provoca chiar decesul. De asemenea, curele de mentă trebuie gestionate cu mare atenție de persoanele ce suferă de constipație cronică.