Despre medicina ortomoleculară

 Medicina ortomoleculară, cu toate că are precedente anterioare, a apărut în anul 1968  având ca bază cercetările pe molecule efectuate de chimistul și laureatul Premiului Nobel Linus Pauling. De atunci, medicina ortomoleculară a câștigat numeroși adepți, iar în ultimele decenii, a primit un impuls publicitar suplimentar datorită faptului că multe vedete internaționale au adoptat acest gen de dietă.

 Această tendință din domeniul medicinii consideră că atât dereglările ușoare ale organismului (precum deficitul de atenție, alergiile, apatia sau oboseala cronică), dar și bolile grave (cum sunt cancerul, boala Alzheimer sau depresia), se datorează carențelor nutriționale din organism (de vitamine, enzime sau minerale). Prin suplimentarea acestor nutrienți și acoperirea deficiențelor, organismul, prin sinergie, se reechilibrează și începe să se însănătoșească.

Dieta ortomoleculară

 Dieta ortomoleculară se bazează pe folosirea vitaminelor, mineralelor, hormonilor și enzimelor pentru tratarea anumitor boli și tulburări de sănătate.

 Specialiștii din acest domeniu afirmă că dacă se studiază (cu ajutorul unui test exhaustiv) istoricul medical, obiceiurile cotidiene și stilul de viață al pacientului, se pot detecta tulburările de orice tip. Acest test, este completat ulterior cu analize, diferite de cele pe care le realizează medicina tradițională. Dieta ortomoleculară se realizează în mod individualizat și este adaptat la fiecare caz în parte, însă în general, are o serie de caracteristici comune care trebuie urmate ca atare.

Alimentația ortomoleculară

 În rezumat, alimentația ortomoleculară se bazează pe următoarele principii:

 - Mâncatul lent și mestecatul îndelung al alimentelor;

 - Consumul de preferință al apei plate sau minerale, fără clor;

 - Eliminarea alimentelor rafinate, procesate, cu exces de sare și zahăr;

 - Consumul preponderent al produselor de sezon, biologice sau ecologice și fără pesticide;

 - Reducerea sau chiar eliminarea completă a produselor lactate deoarece se consideră că produc o eroziune a pereților stomacului care împiedică absorbția corectă a nutrienților. Se poate consuma lapte vegetal (de orez, migdale, cocos, alune, etc.) și brânză tofu (din soia nemodificată genetic);

 - Consumul fructelor și legumelor crude la fiecare masă și de-a lungul zilei (ca gustări);

 - Consumul cerealelor integrale și nemodificate, în detrimentul celor procesate și rafinate;

 - Eliminarea aproape completă a grăsimilor nesănătoase și folosirea uleiurilor vegetale presate la rece și a uleiului de cocos care conțin grăsimi sănătoase;

 - Consumul preponderent al alimentelor vegetale (având un conținut ridicat de minerale și vitamine), în detrimentul alimentelor bogate în proteine (carne și pește);

 - Eliminarea cărnii de vită din dietă;

 - Reducerea consumului de proteine animale la două sau trei porții pe săptămână.

Pericolele dietei ortomoleculare

 În prezent, există probe concludente care indică faptul că un exces de vitamine poate produce patologii diverse dintre care menționăm următoarele:

 - Hepatotoxicitate (în cazul vitaminei A);

 - Hemoragii (în cazul vitaminei E);

 - Calculi renali sau insuficiență renală (exces de calciu, vitamina C sau vanadiu);

 - Neurotoxicitate (în cazul vitaminei B6).

Alternative la suplimentele alimentare

 Dacă dorim să aducem mai mulți nutrienți în dieta noastră ortomoleculară, însă nu dorim să consumăm nutrienți în doze ridicate putem include anumite alimente în dietă, după necesități:

 - Aport de minerale și vitamine: semințe de susan măcinate, fructe uscate, alge marine (a se evita în caz de hipertiroidism), drojdie de bere, germeni de grâu, germeni de cereale și legume, polen de albine, lăptișor de matcă, etc.

 - Aport de acizi grași: semințe de in măcinate, semințe de chia, uleiuri vegetale nereafinate, lecitina de soia, etc.

 - Aport de enzime: germeni de cereale, alimente fermentate (varză murată, murături, miso, kombutcha, etc.).