Sănătate cu dr Cătălin Luca - Site Oficial

Terapia Gerson - Despre combaterea stresului şi a tensiunii

Scris de Dr. Luca Catalin

Despre combaterea stresului şi a tensiunii în viziunea doctorului Gerson

Terapia Gerson vindecarea cancerului  Cartea intitulată Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului şi a altor afecțiuni cronice” oferă soluţii medicale complexe, în principal pentru vindecarea cancerului, sub forma unui program nutrițional strălucit, care elimină cauzele de substrat ale bolilor, ducând la vindecări de durată.

 În capitolul dedicat combaterii stresului şi tensiunii (capitolul 25), doctor Gerson subliniază faptul că toate stările noastre de spirit, emoțiile şi perspectiva noastră asupra lor au un impact direct asupra proceselor fizice şi mai ales, asupra sistemului imunitar – de a cărui bună funcționare se știe că depinde starea noastră globală de sănătate.

 Aşa cum şi mulți alți cercetători, mai ales din domeniul psihosomaticii au menționat, o stare de spirit plină de speranță, încredere şi hotărâre întărește şi ajută la buna funcționare a sistemului imunitar, în timp ce frica, disperarea, furia şi negativitatea îl slăbesc. Stresul, datorită efectelor sale nocive asupra corpului uman țin întregul organism într-o stare de tensiune şi încordare permanentă care în timp slăbește sistemul imunitar. Iată ce spune doctor Gerson în acest sens:“În mod evident, terapia Gerson va da cele mai bune rezultate pentru pacientul relaxat, nestresat. La urma urmelor, nu este suficient să mănânci cea mai bună hrană cu putință şi să bei sucurile cele mai dătătoare de sănătate, acestea trebuie şi să fie digerate şi absorbite într-un mod adecvat. Nu este nici un secret că anxietatea şi îngrijorarea pot să afecteze profund digestia. Menținerea mintii şi a emoțiilor la același nivel, alungarea stresului şi a fricii trebuie să facă parte din programul cotidian al pacientului Gerson.”

 În continuare se trec în revistă câteva metode simple şi plăcute care ajută la eliminarea tensiunilor şi a stresului din ființă, cum ar vizualizarea odată cu respirația, a unei lumini strălucitoare care vă umple de forță, pace şi energie. O altă metodă de detensionare profundă este să identificați gândurile negative, tensionate şi să vă imaginați că legați un balon mare de fiecare dintre ele, privindu-le apoi cum se înalță şi dispar. Sau puteți folosi metoda de a număra încet de la unu la patru, vizualizând cifrele cu ochii minţii, “strălucitoare şi frumoase pe o draperie neagră” şi repetați numărătoarea de zece ori.

 Toate aceste metode şi multe altele pe care le puteți căuta, alegând-o astfel pe cea mai potrivită pentru dumneavoastră, vă pot conferi în scurt timp o relaxare profundă, o stare de bine însoțită de o senzație minunată de relaxare şi pace.

 Doctor Gerson accentuează de asemenea importanța rugăciunii sincere în cadrul procesului de vindecare. Conform studiilor mai multor medici, cercetători şi a altor specialiști din domeniul sănătății, “pacienții care cred într-o realitatea superioară, care se pot ruga şi care îşi pot pune credința în Dumnezeu se descurcă mult mai bine decât cei care nu pot. Rugăciunea venită din inimă, cu încredere în dreptatea supremă, poate să fie un mare sprijin pe calea spinoasă a însănătoșirii”.

 Doctor Gerson menționează de asemenea faptul că vizualizarea, tehnica ce folosește imaginația creatoare pentru reprogramarea atât a minții cât şi a corpului poate fi de un real folos în înfrângerea bolii şi recâștigarea sănătății.

 Utilizarea acestei tehnici de vindecare în contextul cancerului a fost elaborată pentru prima oară în anii 70 de către medicul radiolog şi oncolog Carl Simonton. Ideea de bază a tehnicii propuse de doctorul Simonton constă în găsirea unei imagini pentru boala și a alteia pentru tratamentul împotriva ei şi a vizualiza cum imaginea corespunzătoare tratamentului o distruge treptat pe prima: “de exemplu, în starea de relaxare profundă descrisă anterior, pacientul care urmează terapia Gerson poate să-şi vizualizeze tumoarea sub forma unui mare bulgăre de noroi negru, iar sucurile ca un şuvoi puternic de lichid auriu care atacă şi curăţă treptat noroiul.”

 În încheierea acestui capitol, doctor Gerson ne reaminteşte că imaginaţia este foarte puternică şi poate fi folosită cu succes pentru vindecare, alături de încrederea în reuşită şi succes şi, mai ales,“este gratuită, netoxică şi nu are efecte secundare nocive, ceea ce o face instrumentul suplimentar pentru pacienţii Gerson”. Totul este să aveţi curaj şi să încercaţi!

Cartea "Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului şi a altor afecţiuni cronice" poate fi achizionata de aici

Mai poti citi din Direcții în medicina alternativă

Teoria revoluționară …

09-06-2012 Hits:92762 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Teoria revoluționară a Doctorului Hamer   Totul a pornit de la un eveniment tragic petrecut...

Mai mult

Călătoria

05-03-2013 Hits:46769 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

”Călătoria” de Brandon Bays  Procesul Călătoriei descris de Brandon Bays este o teh...

Mai mult

Chiropractica - ramură…

23-04-2014 Hits:41288 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este chiropractica? Chiropractica este o ramură a medicinei alternative, este o profesie...

Mai mult

Terapia Ornish pentru v…

06-03-2013 Hits:18003 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Terapia Ornish pentru vindecarea bolilor cardiovasculare  Medicul american Dean Ornish, abs...

Mai mult

Osteopatia

23-04-2014 Hits:14507 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este osteopatia?  Osteopatia este un mod de a detecta, trata și preveni anumite problem...

Mai mult

Terapia Bowen

29-01-2015 Hits:14241 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Cum funcționează terapia Bowen?  Pentru a înțelege mai bine cum funcționează terapia Bo...

Mai mult

Ayurveda, ştiinţa vie…

05-03-2013 Hits:13964 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ayurveda, ştiinţa vieţii şi arta vindecării  Ayurveda reprezintă un sistem complex de...

Mai mult

Cele 5 legi fundamental…

23-06-2015 Hits:13062 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Cine este doctorul Hamer?  Controversat de unii, însă apreciat și urmat de alții, doctoru...

Mai mult

Recunoștința-metodă …

11-11-2014 Hits:9864 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Despre puterea miraculoasă a recunoștinței  „În fiecare dintre noi există o scânteie...

Mai mult

Autofagia: regenerarea …

27-06-2019 Hits:8382 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este autofagia?  În interiorul organismului uman există o rețea celulară de curățare...

Mai mult

Medicina alternativă …

27-04-2016 Hits:7029 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Cancerul – consecința unui stil de viață nesănătos  Prof. dr. Franc T. Ruiz este consi...

Mai mult

Terapia cu fotoni: lumi…

04-02-2018 Hits:6808 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce sunt fotonii?  Corpul nostru este traversat de biofotoni, care sunt particule de lumină c...

Mai mult

Medicina cuantică și …

26-05-2017 Hits:6226 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este medicina cuantică?  Medicina cuantică este o nouă terapie care se bazează pe in...

Mai mult

Metoda ”Călătoria…

25-03-2016 Hits:5938 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

  Metoda ”Călătoria” de Brandon Bays: Știința în slujba vindecării trupului prin ...

Mai mult

Plante cu proprietăți…

23-04-2020 Hits:5857 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Plante antivirale care întăresc sistemul imunitar  În prezent, pandemia declanșată de vi...

Mai mult

Aromaterapia și binefa…

10-01-2017 Hits:5813 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

       Câteva remedii eficiente cu uleiuri esențiale Remediu contra conjunctivitei: ...

Mai mult

Terapia Gestalt: aspect…

27-02-2017 Hits:5205 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Terapia Gestalt: aspecte esențiale  Terapia Gestalt este un tip de psihoterapie care diferă...

Mai mult

Aromaterapia și binefa…

19-12-2016 Hits:5166 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este aromaterapia?  Termenul «aromaterapie» a fost creat în anul 1928 de către farmaci...

Mai mult

Plantele adaptogene: be…

25-10-2017 Hits:4951 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este o plantă adaptogenă?  Există diverse plante în fitoterapie care sunt cunoscute ...

Mai mult

Autofagia: regenerarea …

11-08-2019 Hits:4859 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Postul și autofagia, o practică milenară  Detoxifierea și postul sunt practici naturale, ...

Mai mult

Talazoterapia: indicaț…

21-08-2017 Hits:4689 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este talazoterapia?  Talazoterapia este o terapie alternativă care îmbină toate proprie...

Mai mult

Aromaterapia vibrațion…

26-02-2018 Hits:4296 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

De la aromaterapia clasică la aromaterapia vibrațională  Ființa umană este un organism e...

Mai mult

Plantele adaptogene: be…

06-11-2017 Hits:4206 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Plantele adaptogene ajută corpul să-și regăsească echilibrul  O plantă adaptogenă ti...

Mai mult

Plantele adaptogene: be…

19-12-2017 Hits:3946 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Plantele adaptogene: beneficii pentru sănătate (III)  O plantă adaptogenă tinde să ajute...

Mai mult

Plasticitatea neuronal…

22-03-2019 Hits:3853 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este plasticitatea neuronală?  Plasticitatea cerebrală se referă la capacitatea sistemu...

Mai mult

Homeopatia, 5 beneficii…

18-05-2018 Hits:3830 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este homeopatia?  Homeopatia este un sistem de tratament care a apărut la începutul seco...

Mai mult

Masajul Shiatsu: benefi…

23-08-2019 Hits:3777 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este masajul Shiatsu?  Shiatsu este o tehnică de masaj care utilizează în principal deg...

Mai mult

Îmbătrânirea cerebra…

06-08-2021 Hits:3673 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Exercițiile și alimentația pot încetini îmbătrânirea cerebrală  Potrivit unui sondaj ...

Mai mult

Medicina alternativă …

29-07-2019 Hits:3582 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este efectul placebo?  În viața noastră de zi cu zi luăm adesea medicamente și urmăm...

Mai mult

Oligoterapia restabiles…

07-01-2020 Hits:3512 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Oligoelementele și enzimele  Oligoterapia se referă la utilizarea de oligoelemente pentru a...

Mai mult

Principiile active din …

24-04-2019 Hits:3169 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce sunt principiile active?  Toate plantele au în compoziție diferite substanțe care au pr...

Mai mult

Anotimpurile și sănă…

02-01-2019 Hits:2950 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ritmurile naturii  Numeroasele curente medicale ale lumii, în special cele mai tradiționale...

Mai mult

Endometrioza: cauze, si…

02-06-2021 Hits:2455 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

Ce este endometrioza?  Endometrioza este din păcate o boală în creștere, iar în prezent ...

Mai mult

Terapii alternative con…

19-11-2020 Hits:2343 Directii in medicina alternativa Dr. Luca Catalin

De ce apar migrenele?  Un atac de migrenă se datorează de obicei unei combinații de factor...

Mai mult