Simptomele anxietății

 Corpul nostru dispune de sisteme bazice care ne ajută să atingem anumite obiective necesare pentru viață (precum autoprotecția sau alimentația) și să ne protejăm de amenințările externe.

 Anxietatea este, în multe cazuri, un răspuns normal în cazul unei amenințări și are ca obiectiv protejarea. Acest răspuns implică diferite sisteme (fiziologic, emoțional, cognitiv și comportamental), care se activează în mod diferit, în funcție de amenințarea pe care o percepem.

 În tulburările provocate de anxietate, amenințarea percepută este ireală sau exagerată, însă suficientă pentru a determina activarea sistemului ca și cum ar trebui să ne protejăm de o amenințare teribilă. Astfel, cu toate că o persoană poate dori să vorbească în public în mod fluent, să exprime corect ceea ce dorește să transmită și să rămână liniștită, sistemele sale nu se supun dorințelor sale, ci amenințării pe care aceasta o percepe vizavi de situație (respectiv posibilitatea unei evaluări negative din partea celorlalți). Cu cât această persoană se consideră mai puțin eficientă și capabilă de a se confrunta cu situația respectivă, cu atât mai mare va fi amenințarea pe care o percepe și cu atât mai mare va fi activarea acestui sistem de autoapărare care o determină să evite acea situație.

 Activarea sistemului de anxietate în cazul amenințării percepute (în acest caz, respingerea grupului) generează o serie de simptome care împiedică funcționarea corectă, iar aceasta la rândul său, amplifică senzația de amenințare.

 Așa cum menționam anterior, simptomele anxietății se pot împărți în: cognitive, emoționale, comportamentale și fiziologice. În același timp, reacțiile pot fi de trei tipuri: mobilizare, inhibare și imobilizare.

Mobilizarea

 Se produce când sistemele se activează pentru acțiune (de tipul fugi sau luptă). Apare în cele patru sisteme menționate:

• Cognitiv. Persoana este excesiv de conștientă de ea însăși și este hipervigilentă, căutând în mod constant indicii care să-i demonstreze existența unui pericol. De exemplu, persoana care se teme să vorbească în public va observa fiecare gest al audienței sale. Apar gânduri repetitive de amenințare, precum: nu voi fi capabil să fac asta, întotdeauna greșesc, sunt incompetent, etc. Sau apar în mintea sa imagini care înfățișează lucrurile neplăcute care i se pot întâmpla.
• Emoțional. Apar emoții care se pot încadra între o ușoară tensiune sau încordare până la teroare.
• Comportamental. Mișcări nervoase, tremur, suspine, evitarea situației, etc.
• Fiziologic. Se produce o activare a sistemului nervos simpatic. De exemplu, palpitații, transpirație sau creșterea presiunii sanguine.

Inhibarea

 În cazul inhibării se produce contrariul ca în cazul mobilizării; adică, sistemele se inhibă și se blochează pentru a imobiliza persoana și pentru a o împiedica să acționeze:

• Cognitiv. Se produce un blocaj al diferitelor funcții cu probleme de memorie, de concentrare, de gândire sau de a fi obiectiv. Poate apărea starea de confuzie mentală, senzația de irealitate, senzația că lucrurile par îndepărtate sau senzația de leșin.
• Comportamental. Se produce o inhibare a mișcărilor, o anumită rigiditate a mușchilor feței, paloare și rigiditate musculară generală care face ca mișcările să fie neîndemânatice și bruște, împiedicând realizarea corectă a anumitor activități, cum ar fi scrisul sau cântatul la un instrument. Se pot produce de asemenea și probleme de vorbire și inclusiv mutism parțial.
• Fiziologic. Apar simptome precum hipotensiune, leșin, slăbiciune.

Imobilizarea

 Este o reacție de colaps care apare de obicei mai ales atunci când există o reacție exagerată la vederea sângelui sau a rănilor, cu toate că poate apărea și în alte cazuri. Principalele simptome sunt slăbiciunea și leșinul datorită hipotensiunii și reducerii frecvenței cardiace.

Simptomele fiziologice ale anxietății

 În general, simptomele fiziologice (atât de mobilizare cât și de inhibare) pot afecta diferitele sisteme:

• Cardiovascular. Hipertensiune, hipotensiune, diminuarea sau creșterea frecvenței cardiace, leșin.
• Respirator. Respirație agitată, respirație încetinită, probleme de respirație, presiune în piept, respirație superficială, senzația de nod în gât, senzația de sufocare.
• Neuromuscular. Reflexe crescute, tresăriri, insomnie, spasme, tremur, rigiditate, slăbiciune generală, instabilitate, tremurul picioarelor.
• Gastrointestinal. Durere abdominală, pierderea poftei de mâncare, greață, amețeli, vomă, reflux gastroesofagian, durere abdominală.
• Aparatul urinar. Nevoia urgentă de a urina sau nevoia de a urina frecvent.
• Pielea. Paliditate, înroșire facială, transpirație excesivă și/sau localizată (de exemplu, în palme) sau generală, senzația de sufocare, usturimi și senzația de înțepătură.