Iaurtul – un aliment binefăcător
Produsele lactate sunt binecunoscute pentru valoarea lor curativă şi preventivă, dar cel care va ajuta cel mai mult digestia și va dezinfecta mucoasa intestinală este iaurtul. Este vorba despre iaurtul natural, preparat în casă și nu despre produsele din supermarket-uri, care conțin coloranți, zahăr, arome, stabilizatori, conservanți și gelifianți.
Pe lângă valoarea sa nutritivă deosebită şi gustul plăcut şi răcoritor, iaurtul conține şi principii antibiotice naturale, care omoară microbii cauzatori ai unor afecțiuni intestinale, cum ar fi Salmonella şi E. Coli.
Cum se prepară iaurtul?
În laptele proaspăt se introduce o cultură de bacterii „prietenoase” care inițiază procesul de fermentație. Aceste bacterii se hrănesc cu lactoză (din categoria glucidelor, lactoza este un dizaharid care se găsește în lapte, format dintr-o moleculă de glucoză şi una de lactoză); ele se înmulțesc foarte rapid, producând acid lactic, care acționează asupra laptelui făcându-l să se îngroașe şi să se prindă şi îi creează gustul şi aroma specifică; ele sunt acelea care ajută digestia.
Dintre acestea, microbiologii au identificat ca fiind cea mai benefică pentru organism bacteria numită „Lactobacillus acidophilus”.
Iaurtul poate fi preparat în casă din lapte şi maia de iaurt – acea cultură de bacterii care produce fermentația laptelui. Într-un litru de lapte proaspăt se pun 2-3 lingurițe de maia şi se ţine 1-2 zile la cald. După acest interval laptele se va prinde şi din el oprim o cantitate mică, ce va fi maiaua pentru următorul iaurt.
Beneficiile consumului de iaurt:
- Iaurtul consumat după sau chiar în timpul tratamentului cu antibiotice ajută la refacerea echilibrului natural al florei intestinale;
- Iaurtul este foarte indicat în tulburările digestive cu fermentații intestinale, în dispepsii prin putrefacție, anorexie şi vărsături;
- Iaurtul este un foarte bun adjuvant în tratamentul candidozei şi contracarează aciditatea secrețiilor vaginale;
- Iaurtul previne diabetul şi ateroscleroza;
- Iaurtul este foarte eficient şi folosit extern, pentru aplicații în caz de arsuri ușoare şi dermatoze;
- Iaurtul mărește rezistența sistemului imunitar şi îmbunătățește starea generală a sănătății.
Folosit în mod frecvent în alimentație, iaurtul asigură o viaţă lungă şi sănătoasă. Populațiile care sunt mari consumatoare de iaurt şi kefir (un iaurt special care este produs de o ciupercă) se bucură de cea mai mare longevitate.