Seminţele crude de floarea soarelui, o sursă instant de energie
Dr. Samuel Getlin, un medic osteopat şi chimist celebru din America, unul din pionierii medicinii complementare, recomandă cu căldură: "Oricând ţi se face foame, eşti obosit sau ai poftă de ceva dulce, să ai la îndemână câteva seminţe de floarea soarelui."
Seminţele crude de floarea soarelui sunt indicate şi în cazuri de hipertensiune, probleme cardiovasculare sau colesterol mărit, hrănesc organele digestive, splina şi pancreasul.
Seminţele de floarea soarelui sunt o sursă foarte bună de proteine, energizează şi încălzesc întregul corp, ajută în fluidizarea circulaţiei sanguine şi menţin activitatea organelor cheie ale organismului, precum ficatul şi glandele suprarenale.
Seminţele crude de floarea soarelui, incluse în dieta zilnică, au următoarele beneficii:
• ajută la reglarea digestiei şi la buna funcţionare a intestinelor;
• combat oboseala, stresul, insomnia;
• cresc nivelul energetic global al organismului;
• previn apariţia migrenelor;
• ajută la îndepărtarea depozitelor de grăsime din organism;
• combat schimbările de dispoziţie şi sunt de un real folos în tratarea depresiei sau anxietăţii.
Consumate zilnic, nu e indicat să se depăşească 20-30 grame, iar cele prăjite şi sărate sunt contraindicate deoarece prin prăjire acestea îşi pierd o mare parte din proprietăţile terapeutice. Se pot consuma ca atare sau adăugate în salate, supe sau sosuri.