Ce sunt abilitățile psiho-sociale?
În general, persoanele, ca ființe sociale, sunt mai mult sau mai puțin obligate să stabilească relații cu cei din jur, fie din mediul familial, educativ, profesional, etc. Totuși, nu întotdeauna este ușor să ne descurcăm într-un anumit context social, iar aceasta se petrece nu datorită lipsei capacităților necesare, ci datorită faptului că nu avem abilitățile necesare pentru a face aceasta. De exemplu, în ceea ce privește sănătatea, s-a demonstrat că dezvoltarea acestor abilități este o modalitate eficientă pentru a stabili unele comportamente sănătoase, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv.
Unii autori se referă la acele abilități necesare pentru a ne trăi viața într-un mod competent, conform posibilităților sociale și culturale ale fiecăruia dintre noi: acestea acționează ca legătură între factorii care motivează cunoașterea, atitudinile și valorile; determină generarea factorilor de protecție față de problemele psihosociale derivate din mediul ambiant și ne ajută să înfruntăm cu succes cerințele și încercările pe care ni le aduce viața.
În general, se identifică trei clase de abilități și anume:
1. Abilitățile sociale sau interpersonale (cum sunt comunicarea asertivă sau empatia);
2. Abilitățile cognitive (cum sunt luarea deciziilor și gândirea critică) și
3. Abilitățile de gestionare a emoțiilor (cum ar fi gestionarea stresului).
Aceste abilități au fost adoptate ca strategie de promovare a sănătății, mai ales în țările din America Latină și Caraibe, ca urmare a directivelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și Organizației Panamericane a Sănătății (OPS) care în anii 90 au început să ofere materiale pedagogice care promovau aceste abilități în centrele educative.
Începând de atunci, numeroase dovezi științifice au semnalat faptul că învățarea acestor abilități specifice este un instrument eficient pentru prevenirea comportamentelor nocive. De fapt, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a arătat că programele care au ca obiectiv dobândirea de către adolescenți a abilităților necesare pentru o viață sănătoasă îmbunătățesc relațiile cu profesorii și randamentul academic și reduc ratele de asistență din centrele educative.
Astfel încât, abilitățile psihologice specifice favorizează ca persoanele să devină capabile să aleagă unele moduri sănătoase de viață, atingând o stare fizică, socială și psihologică optimă. De exemplu, acestea contribuie la îmbunătățirea mediului, la interacțiunea armonioasă cu semenii și la dobândirea unor practici sănătoase vizavi de alimentație și de activitatea fizică, printre altele. Vă prezentăm în continuare care sunt - în viziunea psihologilor - cele 10 abilități necesare pentru a reuși în viață.
Cele 10 abilități necesare pentru a reuși în viață
1. Autocunoașterea. Aceasta este capacitatea de a ne cunoaște pe noi înșine, de a ne afla propriile puncte forte, slăbiciuni, valori și resurse personale și sociale pe care putem conta în viață și pentru a depăși cu succes obstacolele.
2. Gestionarea emoțiilor și a sentimentelor. Abilitatea de a ne explora propriile emoții și de a ști cum să le gestionăm ne influențează în mod direct comportamentul. Emoțiile cele mai dificil de gestionat sunt mânia și violența care pot avea rezultate nocive pentru sănătate, mai ales în cazul persoanelor tinere.
3. Controlul tensiunii și al stresului. Este abilitatea de a recunoaște circumstanțele vieții care ne cauzează stres și de a le înfrunta în mod constructiv și de a le elimina sau de a le reduce într-un mod sănătos.
4. Comunicarea asertivă. Capacitatea de a ne exprima cu claritate ceea ce gândim, simțim sau avem nevoie, autoafirmându-ne astfel propriile drepturi, fără a ne lăsa manipulați și fără a-i manipula pe ceilalți. Comunitatea asertivă, este în opinia psihoterapeuților, modalitatea de comunicare cea mai eficientă.
5. Empatia. Abilitatea de a ne imagina cum este viața altei persoane și ce simte aceasta pentru a-i înțelege mai bine reacțiile, emoțiile și opiniile. A avea empatie ne ajută să acceptăm diversitatea și îmbunătățește relațiile interpersonale. A fi empatic implică de asemenea emoțiile proprii: doar datorită faptului că împărtășim sentimente putem simți ceea ce simt ceilalți.
6. Relațiile interpersonale. Capacitatea de a stabili și de a menține relații interpersonale pentru a interacționa în mod pozitiv cu cei care ne înconjoară, mai ales familia și în același timp de a încheia relațiile care sunt toxice, mai exact acelea care ne blochează propria creștere personală.
7. Echilibrarea conflictelor. Acceptând faptul că și conflictele fac parte din condiția umană, scopul constă în a dezvolta anumite strategii constructive, mai precis acelea care ne ajută să le percepem ca fiind un stimul pentru dezvoltarea noastră și care favorizează transformarea și creșterea personală. În cazul persoanelor tinere, această abilitate ajută la reducerea anxietății.
8. Luarea deciziilor. Abilitatea de a alege ne ajută să evaluăm mai bine posibilitățile și să luăm în considerare consecințele asociate cu propriile alegeri, atât asupra noastră înșine, cât și a celor din jurul nostru.
9. Gândirea creativă. Pentru a lua anumite decizii și pentru a soluționa conflictele este necesar să explorăm toate alternativele și consecințele, dincolo de propria noastră experiență personală.
10. Gândirea critică. Este abilitatea care ne permite să analizăm în mod obiectiv informațiile disponibile împreună cu experiența pentru a ajunge la concluziile proprii. Aceasta îi poate ajuta mai ales pe cei tineri să recunoască ce factori le influențează comportamentul, cum sunt canalele de comunicare sau grupul de prieteni și cunoștințe.