Ghimbirul, un aliat de nădejde al sănătăţii
Ghimbirul este o plantă aromatică în formă de rădăcină, având un aspect particular şi gust picant. Această rădăcină miraculoasă de ghimbir este un puternic încălzitor al corpului şi aduce o mulţime de beneficii sănătăţii noastre.
Folosit de asiatici chiar din vremuri străvechi, recunoscut pentru efectele sale rapide asupra afecţiunilor digestive şi reumatice, în prezent ghimbirul este studiat de mulţi medici europeni şi americani datorită efectelor sale puternice inclusiv asupra prevenirii şi tratării cancerului
Gingerolul, un compus esenţial al ghimbirului, a fost studiat cu succes de către cercetătorii de la Universitatea din Minnesotta care au descoperit faptul că gingerolul poate constitui un factor activ de luptă împotriva celulelor cancerigene din organismul uman. Ghimbirul este folosit cu succes în tratarea cancerului de prostată, de stomac şi de colon. De asemenea, cercetătorii din cadrul Universităţii din Michigan au descoperit că utilizarea ghimbirului sub formă de pudră induce moartea celulelor degenerative în cazul cancerului ovarian.
Ghimbirul este un aliat foarte valoros pentru sănătatea noastră dar mai ales utilizarea lui în sezonul rece poate fi folosit cu succes pentru prevenirea sau tratarea răcelilor.
Printre efectele notabile ale ghimbirului asupra organismului nostru menţionăm:
- este un antifebril puternic;
- are efecte puternic analgezice;
- are acţiune expectorantă, fiind foarte benefic în bronşită, tuse sau iritaţii ale gâtului;
- are efecte terapeutice foarte bune în ulcer;
- tratează indigestia;
- arde grasimile, stimulând metabolismul;
- conţine melatonină, care reglează ritmurile circadiene ale organismului şi stimulează astfel activitatea corpului si somnul;
- combate răul de mişcare, înlătură greaţa, ameţelile sau vertijurile;
- combate migrenele.
Ghimbirul este un vasodilatator puternic, imunostimulator, antioxidant şi stimulent al sistemului digestiv datorităcreşterii secreţiei de mucus protector de la nivelul mucoasei gastrice.
Cum să utilizăm ghimbirul:
Ghimbirul se poate consuma crud, tăiat în bucăţele mici, se poate adăuga ras fin în salate, în limonade (preparate preferabil cu miere) sau ca ceai proaspăt pregătit din 3-4 feliuțe pentru o cană, infuzate în apă fierbinte. În acest caz, calitatea concentrației de infuzie a ceaiului de ghimbir este direct proporțională cu timpul în care este lăsată infuzia.