Remedii naturiste cu ceapă
Folosită de mii de ani și apreciată atât pentru utilizările sale culinare, dar și pentru aroma sa unică, ceapa poate fi folosită și în scopuri curative. Printre numeroasele sale beneficii pentru sănătate se numără atât prevenirea anumitor tipuri de cancer, cât și a bolilor cardiovasculare. Încă din antichitate, ceapa a fost folosită de multe popoare, ca de exemplu:
- La egipteni, ceapa simboliza "eternitatea", iar în mormintele faraonilor s-a descoperit adeseori și ceapă;
- În India, ceapa este foarte folosită ca remediu diuretic și este foarte bună pentru digestie, bolile de inimă, de ochi și durerile articulare;
- În Europa, în timpul Evului Mediu, ceapa era consumată și recomandată pentru combaterea durerilor de cap, a mușcăturilor de șarpe sau pierderea părului;
- Indienii americani nativi au utilizat ceapa sălbatică atât la gătit, cât și pentru diverse cataplasme sau tincturi.
Proprietățile cepei
Ceapa este bogată în flavonoide, fructani și compuși bogați în sulf. Flavonoidele din ceapă acționează ca antioxidanți puternici și au un efect antitumoral direct și ajută la menținerea stării optime de funcționare a sistemului imunitar.
Dintre flavonoide se evidențiază quercetina care se găsește din abundență în ceapă și are un efect antioxidant important, protejând celulele de daunele cauzate de radicalii liberi. În plus, quercitina are proprietatea de a ajuta la cicatrizarea ulcerelor stomacale. Mai multe studii medicale au demonstrat că quercetina poate inhiba dezvoltarea celulelor cancerigene în cazurile de cancer de sân, colon și ovare.
Totodată, datorită compușilor săi bogați în sulf, care îi conferă cepei aroma și mirosul caracteristic, consumul de ceapă ajută la reducerea nivelelor de glucoză din sânge, la prevenirea atacurilor de astm și la inhibarea agregării plachetare, care este utilă pentru prevenirea formării de cheaguri în sânge.
Ceapa mai este o sursă bogată de vitamine precum vitamina C, vitaminele din complexul B, vitamina K, acid folic și minerale precum calciu și crom. Această legumă este săracă în calorii, iar majoritatea acestor calorii provin din carbohidrații pe care îi conține.
Trebuie de asemenea să menționăm că ceapa conține o enzimă cunoscută sub numele de alinasa, care este responsabilă cu iritarea ochilor atunci când o tăiem, enzimă care se găsește și în usturoi.
Beneficiile cepei
Consumul regulat de ceapă crudă este foarte benefic pentru sănătatea noastră, aceasta protejând inima și sistemul cardiovascular și stimulează creșterea nivelelor de colesterol bun din sânge.
De asemenea, consumul de ceapă ajută la controlarea nivelelor de glucoză și previne formarea ulcerelor gastrice. Ceapa mai este recomandată pentru reducerea inflamației din corp și tratarea anumitor infecții, deoarece are puternice proprietăți antibiotice și antivirale.
Remedii naturiste cu ceapă
Dintre remediile naturiste cu ceapă, cele mai recomandate și utilizate sunt următoarele:
Remediu cu ceapă contra înțepăturii de albină: Aplicați puțin suc de ceapă proaspăt stors pe zona afectată și lăsați-l să acționeze câteva minute. Acest remediu ajută la reducerea inflamației și eliminarea durerii, cu condiția ca persoana în cauză să nu fie alergică la înțepătura de albină, caz în care trebuie consultat urgent un medic.
Remediu cu ceapă pentru îmbunătățirea circulației sanguine: Ceapa favorizează producerea de colesterol bun, de aceea este recomandat să se folosească cât de des în stare crudă, în diverse rețete, cu scopul de a îmbunătăți circulația sanguină.
Remediu cu ceapă contra tusei: Unul dintre remediile cele mai populare contra tusei este ceapa, tăiată rondele pe o farfurie și lăsată lângă pat pe timpul nopții. Acest remediu simplu, dar foarte eficient, ne poate ajuta la combaterea tusei, deoarece ceapa are proprietăți antiseptice puternice și acționează ca un magnet care atrage germenii și virusurile.
Remediu cu ceapă contra durerilor de articulații (artrită): Extrageți cu ajutorul unui storcător sucul proaspăt al unei cepe, apoi aplicați-l pe zona dureroasă cu ajutorul unui prosop umezit cu apă călduță. Lăsați să acționeze astfel timp de 30 minute-1 oră.
Remediu cu ceapă pentru eliminarea excesului de lichide (retenției de lichide): Ceapa este diuretică, ceea ce o face ideală pentru persoanele care tind să facă retenție de lichide, iar în plus, ajută la purificarea organismului și la eliminarea toxinelor. Consumați cât mai multă ceapă crudă, simplă sau în diverse salate, pe cât posibil zilnic.
Remediu cu ceapă contra durerilor în gât: Dacă aveți dureri în gât, tăiați o ceapă mare în bucăți mai mici și puneți-le la fiert într-o crăticioară împreună cu două pahare de apă. Fierbeți lichidul timp de 15 minute, apoi lăsați acoperit timp de 10 minute, strecurați bine, adăugați două linguri de miere (când lichidul s-a mai răcit), sucul de la o lămâie și luați câte o lingură din această infuzie din 3 în 3 ore.
Remediu cu ceapă contra acneei: Tăiați o ceapă mai mică și aplicați bucățile pe zona afectată, lăsați să acționeze timp de 15 minute, apoi clătiți cu apă călduță. Încercați să repetați acest procedeu zilnic până când acneea dispare.
Remediu cu ceapă contra firelor albe de păr: Acesta este un remediu eficient care poate reduce apariția firelor albe de păr, dar ajută de asemenea și la combaterea mătreții și a căderii părului. Cu o bucățică de ceapă crudă frecați bine rădăcina părului, aplicați o cască de baie și un prosop și lăsați până dimineață. La trezire spălați părul în modul obișnuit.