Ce este o plantă adaptogenă?

 Există diverse plante în fitoterapie care sunt cunoscute sub denumirea de plante adaptogene. Termenul adaptogen a fost folosit încă din anii 50 de către farmacologul rus Lazarev și se referă la compușii care nu au efecte secundare în doza recomandată și care îmbunătățesc în mod nespecific rezistența corpului la boli și stres. În anii 60, cercetătorii Brekhman și Dardimov au propus următoarele:

 - Plantele adaptogene trebuie să reducă daunele induse de stres, deoarece prezintă un efect antidepresiv, antioboseală, antiinfecțios și reparator.

 - Plantele adaptogene trebuie să aibă efecte stimulente care să crească randamentul mental și capacitatea de muncă.

 - Efectul stimulent al plantelor adaptogene trebuie să fie diferit de cel al stimulentelor convenționale ale sistemului nervos central.

 - Plantele adaptogene trebuie să fie sigure și să nu destabilizeze funcțiile corporale, ci să le normalizeze pe cele care sunt alterate de o patologie.

 O definiție mai actuală se referă la plantele adaptogene ca la "o nouă clasă de remedii reglatoare ale metabolismului și care cresc capacitatea de adaptare a unui organism la diferiți factori ambientali care ajută la evitarea daunelor produse de acești factori". O plantă adaptogenă tinde să ajute corpul să-și regăsească echilibrul, iar efectul său este cu atât mai pronunțat, cu cât sunt mai mari schimbările datorate unei patologii. În plus, plantele adaptogene au și unele dintre aceste proprietăți: antioxidante, imunomodulatorii, anticancerigene, hipolipemiante și hipoglicemice.

 Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) a elaborat un raport în care se definește termenul adaptogen și face referire la diferențierea acestui termen de alții precum stimulent sau tonic. Pe de o parte, un tonic este un termen tipic al medicinii tradiționale care se referă la compușii care combat slăbiciunea organismului sau a unui organ în particular. Tonicul se utilizează în condiții de astenie și stimulează buna-dispoziție și capacitatea de muncă. Pe de altă parte, stimulentele cresc în mod temporar capacitatea de muncă, însă după o perioadă aceasta descrește. Spre diferență de tonice, stimulentele se caracterizează prin faptul că sunt o doză unică și se diferențiază de adaptogene prin faptul că consumul acestora din urmă nu implică o diminuare ulterioară a capacității de muncă.

Mecanismul de acțiune al plantelor adaptogene

 Diverși cercetători au indicat faptul că posibilul mecanism de acțiune al plantelor adaptogene este relaționat cu o interacțiune cu axul hipotalamic-hipofizar-adrenal, ansamblu care face parte din sistemul relaționat cu stresul. Efectul anti-oboseală al plantelor adaptogene este relaționat cu acțiunea lor asupra:

 - Mediatorilor răspunsului la stres, precum cortizolul și oxidul nitric.

 - Expresia proteinelor de șoc termic (heat shock protein) Hsp70 și Hsp 16, proteine care sunt implicate în protecția celulară față de stres și în adaptarea la expunerea repetată la un factor stresant.

 - Biosinteza ATP-ului (adenozintrifosfat).

Acțiunile terapeutice ale plantelor adaptogene

 Dintre acțiunile terapeutice cele mai importante pe care le au plantele adaptogene asupra organismului, le menționăm pe următoarele:

-  Stimularea glandelor surprarenale: deoarece plantele adaptogene reglează secreția de adrenalină și îmbunătățesc răspunsul la stres. De asemenea, plantele adaptogene reglează secreția de cortizol, care intervine în procesul de inflamație și care fiind produsă endogen nu prezintă inconvenientele obișnuite ale tratamentelor cu cortizon extern.

 - Efecte tonifiante asupra sistemului nervos central: efect modulat de diverși factori, precum îmbunătățirea condiției fizice, un efect antidepresiv moderat, secretarea de adrenalină și cortizol și reglarea sistemului imunitar.

 - Efecte imunomodulatorii: plantele adaptogene cresc capacitatea de apărare a organismului, atât imunitatea celulară cât și cea umorală. Acest efect are o relevanță specială în prevenirea cancerului, a bolilor degenerative și a proceselor infecțioase în general, mai ales a celor care nu au un tratament antibiotic.

 - Creșterea rezistenței fizice, care a fost demonstrată în cazul ființelor umane, însoțită de creșterea rezistenței psihice.

 - Creșterea rezistenței proprii față de agenții chimic și fizici nocivi (precum radiațiile, radiațiile ionizante, razele X sau razele gamma) a măduvei osoase, care este responsabilă de producerea celulelor imunitare. La acest nivel se produce efectul imunomodulator al plantelor adaptogene. De asemenea, aceste plante protejează organismul de agresiunile externe și favorizează repararea celulară a țesuturilor.

 - Îmbunătățirea toleranței la glucoză. Plantele adaptogene nu au efect antidiabetic, ci îmbunătățesc consumul energetic al organismului. Tocmai de aceea, persoanele care suferă de diabet pot recurge la plantele adaptogene ca terapii complementare în tratamentul contra diabetului.

 - Protecția nespecifică a ficatului, care este organul central al metabolismului din organism.

Așa cum se poate constata, diferitele acțiuni ale plantelor medicinale adaptogene în organismul uman nu sunt independente, ci sunt toate relaționate.

 

                   Principalele plante adaptogene

 În continuare vă prezint principalele plante adaptogene:

1. Ashwagandha (Withania somnifera)

 Ashwagandha, cunoscută și sub denumirea de ginseng indian, este utilizată de mai bine de 3000 ani în medicina tradițională indiană Ayurveda și are proprietăți adaptogene care ajută organismul să-și recapete echilibrul în situații de stres. Ashwagandha este o plantă cu proprietăți tonice, însă nu are efecte stimulente și favorizează somnul.

 Ashwagandha are proprietăți afrodisiace, reîntineritoare, sedative și conferă longevitate. Rădăcina de Withania somnifera apare în mai mult de 200 preparate pentru tratarea diferitelor tulburări fiziologice.

 Principalele indicații:

 - Adaptogenă

 - Combate anxietatea, are un efect relaxant

 - Imunomodulatorie

 - Combate insomnia

 Principalii compuși bioactivi ai rădăcinii de Ashwagandha sunt lactonele steroide (withanolide) și alcaloide (cuscohigrină, anaferină, anahigrină, somnină, somniferină, tropină, pseudotropină și withanină). În cazul withanolidelor, responsabile de principalele proprietăți farmacologice sunt withaferina A și withanolidul D.

 În mod tradițional, în cadrul medicinii Ayurveda, Ashwagandha este utilizată ca remediu antioxidant, afrodisiac, adaptogen, tonic al ficatului, antiinflamatoriu și astringent. Diverse studii au raportat un efect pozitiv al extractelor de Ashwagandha și asupra diferiților parametri care sunt afectați de stres (memoria, atenția, sistemul imunitar și echilibrul emoțional).

 Folosită în tratarea problemelor cauzate de insomnie, s-au descris în repetate rânduri proprietățile hipnotice ale extractului de rădăcină de Ashwagandha: astfel, un studiu realizat de cercetătorii japonezi a determinat faptul că posibilul mecanism prin care această plantă favorizează somnul este o modulare a sistemului GABA.

 Cercetările medicale au demonstrat de asemenea un efect al extractului de Ashwagandha asupra sistemului nervos central. Au fost descrise pe larg efectele sale neuroprotectoare, antiepileptice și antiadictive. Astfel, testele de laborator au indicat faptul că withanolidul și A withanozidul IV pot fi potențiale remedii terapeutice pentru tratarea bolii Alzheimer.

 Totodată, s-a descris folosirea rădăcinii de Ashwagandha ca analgezic în tratarea artritei și ca remediu antiinflamator. Factorul de transcriere NK-kB (factor nuclear kappa-beta) este implicat în reglarea diferitelor procese, dintre care unele fiind relaționate cu răspunsul imunitar. Activarea acestuia contribuie la tratarea diferitelor patologii precum artrita reumatoidă sau astmul. S-a constatat de asemenea că withaferina A inhibă activarea acestui factor de transcriere.

Ashwagandha: doze și posologie

 Doza sub formă de decoct oscilează între 3-8 g de rădăcină uscată/zi. Dacă se consumă un extract concentrat se recomandă o doză de 800 mg pe zi, timp de cel puțin 8 săptămâni. În caz de tratament medical, consultați un fitoterapeut. A nu se depăși doza zilnică recomandată.

 Ashwagandha nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează. De asemenea, nu este indicată administrarea sa copiilor și adolescenților sub 18 ani. A nu se depăși doza zilnică recomandată.

 

2. Astragalus (Astragalus membranaceus)

 Astragalus membranaceus aparține familiei Leguminosae (familia legumelor), iar în China este cunoscut sub denumirea de Huangqi. Originea sa se situează în nordul Chinei și crește în regiunile cu climă temperată. Astragalus este un arbust peren, de aproape 50 cm de înălțime, foarte ramificat și cu flori galbene. Astragalus crește în soluri nisipoase, în văi muntoase și pe țărmurile fluviale. Înflorește în luna august, iar în octombrie se colectează rădăcinile sale.

 Datorită compoziției sale bogate în polizaharide, flavonoide, astragalozide și aminoacizi, rădăcina de Astragalus membranaceus se utilizează în medicina tradițională chineză de mai bine de 2000 ani și este considerat un remediu tonifiant al energiei Qi (energia vitală) și a sângelui. Astragalus se poate folosi de asemenea în cazul pacienților care au boli cardiovasculare, diabet sau boala Alzheimer.

 Au fost izolate și descrise 24 polizaharide din rădăcina de Astragalus membranaceus, acestea având următoarele acțiuni biologice: funcție regulatorie a sistemului imunitar care crește protecția și rezistența la boli; acțiunea antiinflamatorie benefică pentru tratarea artritei reumatoide și a altor boli autoimune și acțiunea antioxidantă. În plus, administrarea acestor polizaharide contribuie la controlarea nivelelor de glucoză din sânge, a tensiunii arteriale și a nivelelor de colesterol.

 În legătură cu acțiunea sa ca plantă adaptogenă, s-a observat o îmbunătățire a răspunsului la stres după consumul extractului de Astragalus, prin reducerea anxietății, îmbunătățirea memoriei și diminuarea stării de oboseală.

Astragalus: doze și posologie

 Dacă Astragalus se administrează sub formă de decoct se vor folosi între 9 și 12 grame de rădăcină pe zi. De asemenea, Astragalus se găsește și sub formă de suplimente nutriționale precum pastile sau capsule și se recomandă să se urmeze instrucțiunile de pe etichetă sau să se ceară avizul unui medic fitoterapeut.

Astragalus: contraindicații și efecte secundare

 Astragalus nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează. De asemenea, nu este indicată administrarea sa copiilor și adolescenților sub 18 ani. A nu se depăși doza zilnică recomandată. De asemenea, persoanele care suferă de boli auto-imune nu trebuie să consume Astragalus.

 Este important ca Astragalus să nu se folosească înainte de o intervenție chirurgicală deoarece poate crește riscul de hemoragii. Astragalus poate interfera cu medicamentele anticoagulante.

 Astragalus nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care alăptează. De asemenea, nu este indicată administrarea sa copiilor și adolescenților sub 18 ani. A nu se depăși doza zilnică recomandată.