Despre atitudinea cea mai eficientă în procesul vindecării

 "Doctore, vreau să mă faci bine!” Această replică reflectă cel mai bine mentalitatea cel mai des întâlnită în Occident relativ la boală şi la procesul de vindecare.

 Medicul e cel responsabil de vindecarea noastră, de readucerea în fiinţa noastră a stării de bine. Şi dacă se poate, instantaneu. El este responsabil de sănătatea noastră. Boala ne-a lovit aşa, din senin, că aşa e viaţa, şi doctorul e cel care se ocupă de ea. Ne ducem la el şi-i cerem: fă-mă bine! – că doar e treaba lui. Dă-mi nişte pastile, doctore, să mă fac bine! Este foarte simplu: iei pastilele şi te faci bine...Sau nu. În acest caz ne ducem din nou, pentru alte pilule, alt tratament şi dacă nici aşa nu se vede vreo schimbare majoră, mergem la alt doctor. Şi tot aşa...

Dar dacă am începe să ne gândim: de unde vine această boală? Oare am greşit undeva? Am făcut sau am gândit sau ne-am comportat într-un anume fel? Într-un fel care nu a fost armonios sau am provocat cuiva vreo neplăcere?

O premiză de la care am putea porni atunci când reflectăm asupra unor astfel de subiecte ar putea fi aceea că legea acţiunii şi reacţiunii este o lege universală. Fapt care ne va face imediat să ne dăm seama de o implicaţie majoră a ei: noi înşine suntem singurii responsabili de tot ceea ce ni se petrece!

Boala nu e ceva întâmplător şi, de asemenea, boala nu este o pedeapsă. Boala este o şansă pe care o primim de la viaţă: şansa de a deveni conştienţi. Conştienţi de tot ceea ce suntem, de tot ceea ce facem, de tot ceea ce devenim ca urmare a ceea ce facem. Ea ne atenţionează că în interiorul fiinţei noastre există pe undeva o manifestare dizarmonioasă.

 În realitate, boala este prietenul nostru cel mai bun. Un prieten adevărat, care ne spune întotdeauna sincer unde greșim. Lovindu-ne trupul, ea ne salvează un bun mult mai preţios: sufletul. Suflet de care ne-am îndepărtat: boala arată şi faptul că nu mai suntem conştienţi de noi înşine, că ne-a furat „peisajul”, că ne-am înstrăinat de propriul suflet.

Iar înstrăinarea cea mai mare va genera şi boala cea mai gravă, cea mai dificil de vindecat. În acest sens, psihozele sunt considerate în medicina naturală ca fiind cele mai severe boli, chiar dacă ele nu produc modificări organice.

 O boală nu se instalează imediat, ci e nevoie de un anumit timp în care persistăm într-o atitudine eronată pentru ca ea să apară. De aceea, este hilar să avem pretenţia ca vindecarea să se producă instantaneu. Pilula magică menită să ne redea sănătatea instantaneu nu există. E nevoie şi aici de un timp în care noi să devenim gradat conştienţi, apoi să corectăm ceea ce trebuie corectat, să înlocuim comportamentele greşite, să transformăm defectele în opusul lor, să curăţim toxinele şi impurităţile, atât pe cele fizice, cât şi pe cele de natură psihoemoţională.

 Nimeni din afara noastră, nicio altă fiinţă, niciun medic sau terapeut nu va putea face în locul nostru acest demers. Starea armonioasă de bine nu va putea fi recâştigată decât individual, prin efort propriu, prin experienţă directă şi conştientizare, prin căutări personale.

  Căci boala este rezultatul unor rezonanţe pe care le întreţinem în fiinţă, mai exact în subsolul ei, la periferia conştiinţei, fără să ne dăm seama că noi suntem diferiţi de ele; cu alte cuvinte ne identificăm cu ele, cu aceste tendinţe primare ascunse, respinse, reprimate în adâncurile subconştientului. Atitudinea de negare a bolii nu este deci o atitudine productivă: noi negăm practic o parte a propriei fiinţe, acea partea pe care unii o numesc umbra şi care conţine un mare rezervor de energie, „umbră” care odată acceptată şi transformată ne va propulsa cu o forţă incredibilă în tot ceea ce ne propunem să realizăm în viaţă.

 Cea mai importantă atitudine în procesul de vindecare, fiind totodată şi cheia acestuia şi primul pas în cadrul acestui demers, este acţiunea de conştientizare. Simplul fapt de a lua nişte remedii, fie ele şi naturale, nu fac să dispară greşelile şi tendinţele negative. Dar efectele acestora, prin intermediul conştientizării, vor fi însoţite de înţelegerea cauzelor care au generat boala. Odată apărută în câmpul conştiinţei această înţelegere, suferinţa provocată de boală începe să dispară ca de la sine. În momentul în care transformarea va fi completă, boala încetează. Ea şi-a atins scopul şi nu mai are o raţiune de a exista.

 Aşa încât elementele exterioare unui proces terapeutic: medicul, remediile folosite, regimurile alimentare, diferitele tehnici aplicate, sunt toate menite să creeze cadrul necesar producerii transformării interioare, singura care ne va aduce o vindecare autentică şi durabilă.