În cadrul acestui articol voi vorbi despre emoții și cancer și despre legătura dintre cancer și stres. Mă numesc Odile Fernandez, sunt medic de familie, am 36 de ani și doi copii. În anul 2010 am avut cancer de ovar cu multiple metastaze și adevărul este că expectativele și speranța de viață, în cazul meu, erau limitate. Doream să caut ceva care să mă ajute nu doar să-mi prelungesc viața, ci și să mă vindec.
Atunci când o persoană suferă de durere cronică, în multe cazuri nu există o cauză clară care să poată explica aceasta. Când apare durerea cronică, există multe probabilități să fie vorba de un sindrom de miozită cauzată de tensiune musculară, conform explicațiilor oferite de doctorul John E. Sarno, profesor la Universitatea de Medicină din New York.
Doctorul John E. Sarno afirmă că durerea este, în aceste cazuri, un substitut al emoțiilor inconștiente neplăcute. Adică, propriul nostru inconștient respinge și reprimă anumite emoții, producând o durere fizică reală, ca o modalitate de a distrage atenția, care rămâne centrată pe durerea fizică în loc de conștientizarea durerii emoționale. Aceasta apare deoarece unele dintre emoțiile pe care o persoană le simte sunt considerate prea periculoase sau dureroase pentru a le simți la modul conștient sau sunt considerate insuportabile pentru a putea fi experimentate.
Emoțiile pe care le trăim spun multe despre noi ca oameni. Însă a identifica și a lucra cu emoțiile noastre este un demers fundamental pentru sănătatea noastră.
Totuși, vindecarea emoțiilor nu este ceva simplu deoarece tendința omului va fi întotdeauna de a le gestiona într-un mod anume și în acord cu resursele și posibilitățile sale, ceea ce nu rezultă întotdeauna într-o manevră adecvată.
Din punct de vedere psihologic, tindem să ne raportăm la emoțiile puternice prin negare (nu se petrece nimic, nu este atât de grav, totul se întâmplă cu un scop), reprimare (rezistență față de ceea ce simțim, reprimarea emoțiilor) sau dramă (totul îmi iese prost, totul este un dezastru, de ce eu?)
Serotonina, în afară de reglarea funcţiilor neuroendocrine şi cognitive ale corpului nostru, are un rol foarte important în ceea ce priveşte stările sufleteşti, apariţia anxietăţii, a tulburărilor de somn şi a tulburărilor alimentare sau sexuale.
Serotonina este denumită, într-un mod cât se poate de sugestiv, “hormonul fericirii”. Serotonina este un neurotransmiţător care există în diferite zone ale sistemului nervos şi care, având nivele ridicate, ne produce o senzaţie de plăcere şi bunăstare, iar dacă nivelul său din organism scade, poate provoca episoade depresive, anxietate, stări emoţionale agresive, insomnii şi mai grav, dezechilibre mentale.
Stresul, nivelele de zahăr din sânge şi schimbările hormonale, mai ales cele estrogenice, sunt câteva din cauzele alterării nivelelor de serotonină din organism.
Pentru a avea o viaţă echilibrată şi sănătoasă, trebuie să luăm în considerare rolul important pe care îl au emoţiile în viaţa noastră. De la mânie, tristeţe, anxietate sau bucurie şi fericire, trebuie să le recunoaştem şi să le depăşim pe cele negative, pentru că altfel acestea ne vor distruge corpul şi mintea.
Emoţiile de bază sunt iubirea şi teama (care este absenţa iubirii), de fapt toate emoţiile au ca punct central, ca nucleu, iubirea, fie ca exces, fie ca lipsă.
Este cea mai atractivă dintre emoţii pentru că exprimă inocenţă, este o stare pură a sufletului şi este cea mai vindecătoare dintre toate emoţiile.
Bucuria ne ajută să vedem întotdeauna partea bună a evenimentelor din viaţa noastră, ea înlătură temerile şi neliniştile. Bucuria ne face conştienţi de faptul că sursa tuturor emoţiilor benefice este inima, şi le oferă acestora un sens ascendent. Bucuria reprezintă un moment în care ne simţim liberi şi entuziasmaţi. Aceste momente fericite ne conferă o stare de relaxare, de detensionare şi ne provoacă o nouă atitudine, pozitivă şi încrezătoare.
"Doctore, vreau să mă faci bine!” Această replică reflectă cel mai bine mentalitatea cel mai des întâlnită în Occident relativ la boală şi la procesul de vindecare.
Medicul e cel responsabil de vindecarea noastră, de readucerea în fiinţa noastră a stării de bine. Şi dacă se poate, instantaneu. El este responsabil de sănătatea noastră. Boala ne-a lovit aşa, din senin, că aşa e viaţa, şi doctorul e cel care se ocupă de ea. Ne ducem la el şi-i cerem: fă-mă bine! – că doar e treaba lui. Dă-mi nişte pastile, doctore, să mă fac bine! Este foarte simplu: iei pastilele şi te faci bine...Sau nu. În acest caz ne ducem din nou, pentru alte pilule, alt tratament şi dacă nici aşa nu se vede vreo schimbare majoră, mergem la alt doctor. Şi tot aşa...
Dar dacă am începe să ne gândim: de unde vine această boală? Oare am greşit undeva? Am făcut sau am gândit sau ne-am comportat într-un anume fel? Într-un fel care nu a fost armonios sau am provocat cuiva vreo neplăcere?
O premiză de la care am putea porni atunci când reflectăm asupra unor astfel de subiecte ar putea fi aceea că legea acţiunii şi reacţiunii este o lege universală. Fapt care ne va face imediat să ne dăm seama de o implicaţie majoră a ei: noi înşine suntem singurii responsabili de tot ceea ce ni se petrece!
Faptul că mintea domină trupul, deşi neglijat de biologie şi medicină, reprezintă cel mai fundamental lucru pe care-l cunoaştem despre procesul vieţii” (Dr. Franz Alexander, părintele psihosomaticii).
În prezent este recunoscut faptul că bolile apar ca şi consecinţă a unor obiceiuri şi atitudini greşite care, atunci când le modificăm, determină o transformare atât a propriului corp şi a stării de sănătate cât şi a mediului în care trăim.
Îndoiala sau negarea referitoare la capacităţile vindecătoare al minţii umane apare în cazul celor care nici măcar nu au încercat o orientare benefică a minţii lor şi deci nu au avut o experienţă reală în această privinţă. În acest caz, persoanele respective se îndoiesc sau resping din start acest enorm potenţial preferând să urmeze aceleaşi comportamente şi tipare negative adânc înrădăcinate. S-a afirmat timp de mulţi ani că vindecarea vine din exterior, că depinde de un factor extern, precum un tratament, un remediu miraculos sau sfaturile medicale. Totuşi, putem observa că de multe ori, cu cât luăm mai multe remedii şi tratamente, vindecarea nu apare, ci chiar în unele cazuri, boala se agravează. Cărui fapt se datorează acest lucru? Răspunsul e mai simplu decât ar părea: faptului că nu s-a ajuns la rădăcina problemei, la cauza emoţională şi mentală a bolii respective, pentru că de acolo începe orice vindecare!
