Ce sunt abilitățile psiho-sociale?

În general, persoanele, ca ființe sociale, sunt mai mult sau mai puțin obligate să stabilească relații cu cei din jur, fie din mediul familial, educativ, profesional, etc. Totuși, nu întotdeauna este ușor să ne descurcăm într-un anumit context social, iar aceasta se petrece nu datorită lipsei capacităților necesare, ci datorită faptului că nu avem abilitățile necesare pentru a face aceasta. De exemplu, în ceea ce privește sănătatea, s-a demonstrat că dezvoltarea acestor abilități este o modalitate eficientă pentru a stabili unele comportamente sănătoase, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv.

În același mod în care bolile fizice tind să influențeze în mod negativ starea de dispoziție, cauzându-ne în multe cazuri teamă, neliniște sau iritare, tot așa există și multe probleme și tulburări psihologice care tind să cauzeze la rândul lor simptome fizice. Acestea sunt cele care în lumea medicală se cunosc sub denumirea de boli psihosomatice.
Se vorbește azi tot mai mult despre a avea un stil de viață sănătos constând, de obicei, într-un regim alimentar echilibrat, program de mese regulate, exerciții fizice, somn suficient, odihnitor, cercuri de prieteni, un job împlinito care lasă loc de timp liber, recreere și practica hobby-urilor etc.
De multe ori se poate confunda o stare de tristețe mai profundă cu o stare de deprimare sau cu depresia. Chiar dacă ambele sentimente au anumite caracteristici în comun, diferă totuși în unele aspecte punctuale.
Există o conexiune imediată și foarte puternică între minte și corp. Un factor extrem de important în procesul de restabilire a echilibrului organismului și a vindecării este atitudinea interioară și modul în care pacientul răspunde mental la problema cu care se confruntă.
În medicina naturistă se cunoaște un mare secret și anume: “vitalitatea corpului depinde de sănătatea creierului”. Sistemul nervos este unul dintre cele mai complete, dar și cele mai misterioase din corpul nostru. Prin intermediul său, noi primim, procesăm și trimitem informații prin nenumărate celule nervoase numite neuroni care printr-un proces complex și extraordinar de inteligent determină anumite mecanisme pentru a vedea, asculta, simți, analiza, organiza, răspunde și pentru a păstra amintirile experiențelor pe care le trăim zi de zi.
Pare oarecum imposibil ca puterea gândurilor noastre și a emoțiilor să exercite transformări la nivel biologic și fizic, însă până în prezent există numeroase exemple științifice în acest sens, care ne arată că această posibilitate chiar este reală.